Premierul Dorin Recean, la vot alături de soție . „Noi am acționat asupra unor grupări criminale finanțate din exterior, finanțate din Federația Rusă, și vom continua să asigurăm că alegerile sunt cu adevărat libere și sunt corecte”
Prim-ministrul Dorin Recean și-a exercitat dreptul al vot. El s-a prezentat la secția de votare, însoțit de soția sa, Stela. El a votat în orășelul Codru, unde își are reședința.
Premierul a declarat că a votat „ca întotdeauna, pentru viitorul european al R. Moldova, pentru ca noi să avem localități cu adevărat europene, unde ne place să trăim, unde ne place să ne plimbăm, unde ne place să petrecem timpul”. El a lansat și un apel către cetățenii de toate vârstele să meargă al vot
„Este foarte important astăzi să mergem la vot, pentru că, dincolo de primari de localități, de municipii, mai alegem azi și consilieri și pentru consilieri turul doi nu va exista”, a precizat premierul.
El i-a îndemnat și pe tineri să meargă la vot, „pentru că astăzi se decide viitorul R. Moldova. (…) Viitorul european al R. Moldova îl construim în fiecare zi. Astăzi o facem prin a oferi votul nostru pentru primarii și consilierii europeni”.
Întrebat dacă alegerile se pot considera libere și corecte, în contextul în care candidații Partidului „Șansă” au fost excluși din cursa electorală, Dorin Recean a declarat:
„Noi am acționat asupra unor grupări criminale finanțate din exterior, finanțate din Federația Rusă, și vom continua să asigurăm că alegerile sunt cu adevărat libere și sunt corecte și nu sunt influențate de grupările criminale finanțate din exterior. (…) Noi avem alegeri libere, avem o modalitate democratică de a exprima votul nostru, dar statul nu va admite ca alegerile sau procesele fundamental democratice să fie influențate de grupările criminale finanțate din exterior.”
Stela Recean, soția premierului, a declarat că a votat pentru „un oraș mai accesibil, mai călduros, mai prietenos, mai călduros pentru acești locuitori. Am votat pentru o capitală mai modernă, pentru proiecte interesante, pentru proiecte pentru tineret și o capitală unde locuitorul să fie în centrul atenției. Dar să nu uităm că locuim în orășelul Codru. ne dorim și aici o infrastructură dezvoltată, o localitate mai modernă”.