Principală  —  IMPORTANTE   —   Pregătiri pentru Parada Militară din…

Pregătiri pentru Parada Militară din 27 august: autoritățile anunță sistarea temporară a circulației rutiere pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt

Foto: ZDG

Un antrenament comun cu participarea efectivului și a tehnicii militare va avea loc vineri, 21 august, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), anunță Ministerul Afacerilor Interne (MAI), printr-un comunicat.

Astfel, în intervalul 22:00–01:00, va fi sistată temporar circulația rutieră pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, pe tronsonul cuprins între Piața Dimitrie Cantemir și str. Ismail, cu excepția transportului public pe tronsonul Piața Dimitrie Cantemir – str. Mihai Viteazul.

„Intervalul orar a fost stabilit astfel încât desfășurarea antrenamentului să creeze un disconfort cât mai redus cetățenilor și participanților la trafic.

Îndemnăm participanții la trafic să țină cont de restricțiile temporare și, în măsura posibilităților, să opteze pentru rute alternative. Ne vedem pe 27 august, în Piața Marii Adunări Naționale!”, susțin reprezentanții MAI.

Potrivit Ministerului de Interne, la Parada Militară, organizată cu prilejul celei de-a 35-a aniversări de la proclamarea Independenței R. Moldova, vor fi prezenți peste 2 000 de militari și reprezentanți ai structurilor participante, precum și peste 100 de unități de tehnică militară și specială.

Conform autorităților municipale, pe data de 21.08.2026 și 25.08.2026, în intervalul orelor 21:00 – 01:00, circulația transportului public municipal va fi organizată după cum urmează:

Troleibuze:

  • traseul rutelor nr. 1, 5 și 8 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Constantin Negruzzi pe str. Ciuflea, str. București, str. Alexei Sciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir și în continuare pe traseele stabilite; retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, str. Ciuflea, bd. Constantin Negruzzi și în continuare pe traseele stabilite;
  • traseul rutei nr. 4 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Constantin Negruzzi pe str. Ciuflea, str. București și în continuare pe traseul stabilit; retur – de pe str. Vasile Lupu pe str. Constantin Stere, str. Mihail Kogălniceanu, str. Serghei Lazo, str. Alexei Mateevici, str. Alecsandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseele rutelor nr. 7, 12, 16, 25, 32 se scurtează până la str. Columna;
  • traseul rutelor nr. 10 și nr. 24 se modifică după cum urmează: tur – de pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni pe str. Columna, str. Vasile Alecsandri și în continuare pe traseele stabilite; retur – pe traseele stabilite;
  • traseul rutei nr. 22 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, bd. Dacia și în continuare pe traseul stabilit; retur – de pe bd. Dacia pe str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 29 se modifică după cum urmează: tur – de pe str. Petricani pe str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir, Calea Ieșilor cu întoarcere la Parcul „Alunelul”, retur în direcția str. Mircești – de pe Calea Ieșilor pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Mihai Viteazul și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 34 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir și în continuare pe traseul stabilit; retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, str. Ciuflea.

Autobuze:

  • traseul rutei nr. 5 se modifică după cum urmează: tur – pe traseul stabilit; retur – de pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni pe str. Columna, str. Vasile Alecsandri, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 9 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, str. Mihail Kogălniceanu, str. Alecsandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit; retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă;
  • traseul rutei nr. 26 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, str. Mihail Kogălniceanu, str. Alecsandr Pușkin și în continuare pe traseul stabilit; retur – de pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni pe str. Columna, str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Alexei Șciusev, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
  • traseul rutei nr. 46 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Alexei Șciusev, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit; retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexei Șciusev, str. București, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, str. Mihail Kogălniceanu, str. Alecsandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.

„Conducătorii auto sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere”, susțin reprezentanții Primăriei mun. Chișinău.

R. Moldova va marca 35 de ani de la proclamarea independenței printr-un program național care va reuni evenimente culturale, educaționale, comemorative și festive, desfășurate până în luna decembrie 2026. Guvernul a aprobat Programul „Independența care ne unește. Moldova-35”, care include peste 20 de evenimente organizate în țară și peste hotare.

Pe 27 august, în Piața Marii Adunări Naționale, vor avea loc manifestările festive dedicate Zilei Independenței, dar și parada militară. Programul include, de asemenea, Marea Dictare Națională, organizată pe 31 august, precum și expoziții, documentare și proiecte dedicate tinerilor, desfășurate până la sfârșitul anului.

De asemenea, elevii și studenții vor participa la o serie de activități dedicate istoriei și valorilor naționale. La 1 septembrie, noul an de studii va începe cu „Lecția Independenței”, iar în școli vor fi organizate activități tematice în cadrul Decadei valorilor naționale.

În total, programul include peste 20 de acțiuni consacrate marcării acestui moment istoric, care urmează să fie realizate cu implicarea autorităților publice centrale, autorităților administrației publice locale, instituțiilor culturale, mediului academic și organizațiilor societății civile, susțin reprezentanții Executivului.