Povestea unui orășel de 17 mii de oameni din Belgia care a devenit centrul lumii în producerea de vaccin anti-COVID19
Orașul belgian Puurs cu doar 17.000 de locuitori a devenit „centrul lumii” după ce fabrica gigantului farmaceutic american Pfizer va începe producția vaccinului anti-COVID dezvoltat în parteneriat cu BioNTech scrie Politico.
Situa în partea flamandă a Belgiei, orașul era cunoscut până acum în special pentru fabrica de bere Duvel, care potrivit legendei locale pentru că din este „un adevărat” diavol grație procentului mare de alcool pe care îl conține, 8,5%. Duvel în flamandă se traduce diavol.
Reporterii Politico au încercat să afle de la primarul orașului, Van den Heuvel cum a fost posibil ca acest mic orășel să devină atât de important în aceste vremuri. Acum un secol, Puurs era un orășel provincial și care era numit de mulți drept un capăt de țară. Lucrurile s-au schimbat la mijlocul secolul 20, atunci când localitatea a fost conectată printr-o linie de cale ferată cu marele port belgian Antwerpen, iar în același timp se află la o distanță mică de portul din Bruxelles ceea ce l-a făcut atractiv pentru investiții.
„Datorită acestor investiții în infrastructură, acum poți face export de aici atât cu vaporul, cât și pe calea aerului în termeni foarte restrânși, ceea ce reprezintă un mare avantaj pentru acele produse destinate pieții globale”, spune Van den Heuvel.
În aceeași perioadă, guvernul belgian a lansat o serie de inițiative legislative care au făcut țara atractivă pentru investițiile străine. În urma Planului Marshall, investiții importante din partea marilor companii farmaceutice și chimice ca Alcon sau Upjohn au intrat în regiune. Între timp, unele au plecat, iar altele, așa cum ar fi Pfizer au prosperat.
Investiția Upjohn a fost preluată în 1963 de Pfizer ceea ce a făcut din fabrica din Puurs una dintre cele mai mari locații ale companiei de producere și export în toată lumea. Anual aici se produc peste 400 de milioane de doze de vaccinuri și medicamente, iar numărul angajaților s-a dublat în ultimii 10 ani, ajungând la aproape 3.000. Odată ce volumul de producție al vaccinului crește, și numărul angajaților ar putea fi mai mare în următoarele luni, crede purtătorul de cuvânt al Pfizer, Koen Colpaert.
Potrivit lui Colpaert, compania va continua să investească în Puurs datorită „expertizei și tehnicilor de înaltă tehnologie ale personalului său și nivelului ridicat de cercetare academică”
Pfizer Puurs face parte dintr-un ecosistem farmaceutic mai mare din Belgia. Țara ocupă locul trei în topul UE pentru exportul de produse farmaceutice, împreună cu Germania și Irlanda. Nume importante ca Janssen, Biocartis, Novartis sau GlaxoSmithKline sunt de mulți ani în industria farmaceutică din Belgia atât la nivel de producție, cât și cercetare.
Ministrul economiei al Flandrei spune că sectorul farmaceutic al regiunii este unul extrem de important care oferă locuri de muncă și investiții în cercetare. „Și noi la rândul nostru investim mult în învățământul de specialitate și cercetare ceea ce duce la creșeterea numărului de personal alificat și spitale universitare cu care marile companii farmaceutice pot lucra împreună în testarea clinică a diferitor preparate. De asemenea, am introdus un sistem special de taxe pentru cercetarea științifică și crearea de patente”, mai spune oficialul.
Un alt avantaj îl reprezintă aeroportul din Bruxelles care a fost unul dintre primele certificate în mod specific de către Asociația Internațională a Transportului Aerian pentru transportul de mărfuri farmaceutice. Jumătate din producția de produse farmaceutice din Belgia este exportată în afara UE.
Toate aceste avantaje oferă întregii regiuni un avantaj incontestabil, iar orașului Puurs un viitor. Există un singur dezavantaj: chiar dacă vaccinul primește undă verde de la autoritățile sanitare, producția locală nu înseamnă un acces mai bun la vaccin pentru cei din oraș, încheie cei de la Politico.