Povestea unei camere de tortură
Rușii au transformat o secție de poliție din Novaia Kahovka într-un loc în care au ținut, bătut și torturat civili. Am vorbit cu martori pentru a obține mărturiile lor directe.
Cinci bărbați înarmați au luat cu asalt curtea casei particulare a Oxanei Iakubova în dimineața zilei de 17 august 2022. Iakubova este directoare la Liceul nr. 2 din Novaia Kahovka, regiunea Herson. Acest oraș din sudul Ucrainei era ocupat de șase luni la acea vreme, din prima zi a invaziei pe scară largă.
Iakubova a continuat să trăiască sub ocupația rusă și să lucreze la școală, ținând lecții online.
Fețele bărbaților erau ascunse în spatele unor cagule, iar în mâini țineau arme. Pentru a ajunge la ușă, trebuiau să treacă peste gard. După ce l-au escaladat, au bătut în ușă. Soțul Iakubovei, Mîkola, a deschis ușa. Bărbații înarmați nu s-au arătat prea interesați de el, o voiau pe Oxana. I-au cerut ei numele de familie, apoi i-au ordonat să le dea telefonul mobil și să-și împacheteze lucrurile. Vorbeau în rusă fără urmă de accent ucrainean și au spus că o vor duce la așa-zisul sector de poliție din localitate. Bărbații i-au permis Iakubovei, care avea 55 de ani, să își ia medicamentele pentru inimă, tensiune arterială, și dureri de cap. „Voi fi torturată?„, a întrebat ea. Unul dintre bărbații îmbrăcați cu cagule a spus că nu știe. „Atunci duceți-mă afară și împușcați-mă„, a spus Iakubova încet și cu supunere. Au dus-o la secția de poliție.
De atunci și timp de un an și jumătate, Oxana nu a mai pus piciorul în curtea ei. Ea a lucrat 35 de ani la școala din Novaia Kahovka, orașul fondat în anii 1950 pe râul Nipru, când a fost construit barajul Kahovka.
În prezent, Iakubova locuiește la 250 km de casă, în Odesa, un oraș aflat sub control ucrainean. O parte din regiunea Herson, pe malul drept al râului Nipru, a fost eliberată de armata ucraineană în noiembrie 2022. Dar orașul ei rămâne sub control rusesc. La început, rușii au reținut foști soldați, apoi activiști, voluntari și jurnaliști care se opuneau ocupației. Apoi au venit după profesorii care au refuzat să colaboreze, își amintește Iakubova. Șeful administrației orașului ocupat i-a propus inițial să conducă departamentul de educație. Ea a refuzat. Acel post a fost ocupat ulterior de o altă persoană care a colaborat apoi cu autoritățile de ocupație. Până în primăvara anului 2022, școala a folosit programa școlară ucraineană. Profesorilor li s-a propus să treacă la curriculum rusesc și să raporteze la ocupanții ruși. Directorul liceului a refuzat să facă și acest lucru. Așa s-a închis liceul după ce a terminat anul școlar online. Iakubova reușise cumva să ascundă computerele școlii și să-i împiedice pe ocupanți să le ia.
Potrivit anchetei oficiale a Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), secția de poliție a orașului a fost ocupată de militarii ruși în a treia zi a invaziei și transformată într-un loc de detenție ilegală și de tortură pentru civilii care locuiau în Novaia Kahovka și în apropiere.
Tocmai acolo a fost dusă directoarea școlii Iakubova: în clădirea gri, cu trei etaje, de pe bulevardul Dniprovskii nr. 24. Iakubova este unul dintre cei cinci martori care au petrecut ceva timp în această secție de poliție și cu care The Reckoning Project a vorbit. Ea este, de asemenea, una dintre sutele de ucraineni intervievați de proiect, ale căror orașe și sate au fost ocupate de Rusia și care au trecut prin captivitate și tortură.
Iakubova a fost pusă în așa-numita „aripă a femeilor” – partea clădirii care, înainte de război, avea un birou care emitea pașapoarte ucrainene interne și externe și înregistra adresele oamenilor. Dar acum birourile s-au transformat în celule de închisoare. Iakubova a fost repartizată într-una în care se aflau deja două femei. O a patra li s-a alăturat mai târziu. „Celula” nu avea paturi sau ceva asemănător, așa că directoarea, la fel ca toate femeile din celulă, a trebuit să doarmă pe podea, făcând saltele din bucățile de carton care se găseau. O cutie de vopsea servea drept toaletă și aceasta putea fi golită doar o dată pe zi. „În fiecare zi, la ora 7 dimineața, ni se acordau 10 minute pentru a ieși din celulă, a goli găleata, pentru a merge la toaletă și a ne spăla. Dacă nu reușeai să faci asta în 10 minute, era problema ta, tot trebuia să te întorci în celulă„, spune ea. Soțului ei i s-a permis să-i strecoare o periuță de dinți, hârtie igienică, și șervețele umede la trei zile după ce a fost reținută. Femeile împărțeau între ele acele obiecte. Deținutelor nu li se dădea mâncare, așa că membrii familiilor care știau că ele au fost reținute trebuiau să le aducă mâncare, care apoi era împărțită între femei. O dată pe zi, seara, femeilor li se permitea să facă o scurtă plimbare în curte.
Iakubova a fost interogată de doi bărbați care, după părerea ei, erau angajați ai FSB, serviciul de securitate rusesc, deoarece se deosebeau de gardienii obișnuiți. Aceștia au acuzat-o de „distrugerea educației rusești pe teritoriul Federației Ruse” și i-au ordonat să facă o listă cu toți profesorii și activiștii pro-ucraineni pe care îi cunoaște. Iakubova a predat mulți ani limba și literatura rusă, dar acest lucru nu a transformat-o într-un agent rus. Ea a refuzat să își toarne colegii și prietenii și să colaboreze cu rușii. Femeia a fost de acord doar să predea aparatura electronică a școlii: laptopurile și tablele interactive. A fost eliberată aproximativ o săptămână mai târziu, după care ea și soțul ei au părăsit zona ocupată. Pentru a ajunge în Ucraina controlată de guvern, au trebuit să treacă prin Crimeea ocupată, apoi prin Rusia și apoi prin Europa. Plecarea prin Crimeea anexată este una dintre puținele modalități prin care ucrainenii se pot evacua din zonele ocupate de Rusia din țara lor. Pentru a ajunge în zonele controlate de guvern, mulți parcurg mii de kilometri, mergând în Crimeea, apoi în Rusia, apoi în Europa, și abia apoi în Ucraina.
Gândindu-se la zilele petrecute în secția de poliție, profesoara spune că a fost norocoasă, în ciuda umilinței și a condițiilor insalubre. Zi și noapte, auzea țipete venind din celelalte celule și de la subsol, dar pe ea nu au bătut-o. La o plimbare de seară, a văzut bărbați cu urme grave de bătaie. De asemenea, auzea adesea fraza: „E timpul tău, doctore„. Anumiți civili erau bătuți atât de crunt în secție încât aveau nevoie de îngrijiri medicale.
În cele patru luni petrecute în captivitatea rusă, Iurii Armaș, în vârstă de 32 de ani, a acordat ajutor medical altor prizonieri. Este medic militar ucrainean care a fost capturat de ruși în regiunea Herson la începutul lunii aprilie 2022. Potrivit calculelor sale, a tratat peste 300 de civili în timpul detenției sale; toți au fost bătuți sau torturați de ruși.
Recepție violentă
Când Rusia a început invazia pe scară largă, Iurii Armaș își aștepta expirarea contractului din cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei. El locuia în Oleșkî, în regiunea Herson. Contractul său militar urma să expire cu cinci zile lucrătoare înainte de invazia pe scară largă: la 17 februarie 2022. De îndată ce a primit documentul care îi permitea plecarea, trebuia să ajungă la terenul de antrenament de lângă Oleșkî. Acel întreg teritoriu a fost ocupat imediat. În primele două luni ale invaziei rusești, până la 2 aprilie 2022, Armaș s-a ascuns acasă împreună cu alți doi soldați. La 3 aprilie 2022, soldații au încercat să fugă din zonă, dar au fost reținuți la punctul de control din apropierea satului Celburda. La 4 aprilie, Armaș a fost dus la secția de poliție din Novaia Kahovka.
Rușii foloseau primul etaj și subsolul pentru prizonieri, în timp ce ei înșiși locuiau la al doilea etaj, își amintește Armaș.
La primul etaj se aflau două celule. Rușii îi aduceau pe bărbați acolo. La 4 aprilie 2022, medicul militar a fost repartizat în celula 5, care era destinată pentru două persoane, dar în schimb avea 16. Cel mai scund prizonier dormea lângă peretele mai scurt, iar cel mai înalt de-a lungul celui mai lung.
Cât de bine sau de prost tratau soldații ruși civilii depindea de cine era în tură – unii erau mai cruzi, alții erau mai puțin interesați de deținuți, explică medicul. La început, turele durau câteva săptămâni, apoi o lună. Din câte știe el, toate interogatoriile păreau să fie efectuate de reprezentanți ai FSB. Dar bătaia nu era treaba gardienilor, potrivit lui Armaș. Forțele Gărzii Ruse (Garda Rusă fiind o organizație militară de stat rusă al cărei rol este de a asigura ordinea civilă și de a lupta împotriva crimei organizate, a terorismului, și a extremismului) erau cei care băteau, precum și colaboratorii locali care au început să lucreze cu rușii și s-au alăturat poliției ocupanților din Novaia Kahovka. Armaș crede că cruzimea colaboratorilor a fost la fel de mare ca cea a gărzilor rusești. Unitățile rusești se schimbau, dar colaboratorii rămâneau aceiași. În timpul perioadei de schimbare a turelor, ei erau cei care spălau sângele de pe pereți. SBU a identificat 26 de locuitori din Novaia Kahovka care ar fi acceptat de bunăvoie să lucreze pentru ruși în cadrul poliției și a deschis dosare penale.
Bătaia începea practic de la intrarea în clădire, spune fostul captiv. În holul poliției, ofițerii foloseau cuvântul englezesc „recepție” – noii captivi erau mai întâi bătuți cu bastoane de cauciuc și abia apoi repartizați într-o celulă anume. Unii erau trimiși la primul etaj, alții la subsol, iar femeile în camera de la biroul de pașapoarte, unde se afla Oxana. În medie, clădirea poliției părea să aibă între 50 și 80 de deținuți în ea, conform estimărilor aproximative ale lui Armaș. Apoi, începeau interogatoriile. Armaș a început să fie torturat chiar de la primele sale interogatorii: i-au străpuns gâtul cu o sulă, au folosit tortura cu curent electric și electrocutarea cu fire de telefon conectate la o sursă electrică, și l-au înjunghiat în picior cu un cuțit până când lama a ajuns la os. Dar cel mai șocant i s-a părut modul în care colaboratorii și ocupanții tratau civilii. De cele mai multe ori, spune el, oamenii erau reținuți pentru presupuse transmiteri de informații către Forțele Armate ale Ucrainei, chiar și atunci când nu existau dovezi că ar fi făcut acest lucru.
În mai 2022, un civil de 39 de ani a fost reținut la unul dintre punctele de control din Novaia Kahovka. Serviciul ucrainean de securitate susține că interogatoriul său a fost condus de un angajat al FSB, Dmitri Laikov. Laikov a cerut ca prizonierul să recunoască faptul că a colaborat cu Forțele Armate ale Ucrainei. Bărbatul a fost bătut cu bastoane de cauciuc. Când a refuzat să le dea mărturisirea, i-au prins cleme „crocodil” în zona dintre picioare și i-au trimis șocuri electrice, arată materialele de anchetă.
Lui Iurii Armaș i s-a cerut pentru prima dată să acorde ajutor medical civililor captivi după trei săptămâni de la propria sa reținere. La început, nu avea medicamente și nici măcar bandaje pe care să le folosească. Oamenii aveau cel mai adesea nevoie de îngrijiri medicale după bătăile sau interogatoriile de „recepție„.
Odată, spune Armaș, o femeie a venit la secția de poliție din Novaia Kahovka. Avea în jur de 40 de ani. Fiul ei a fost ținut în subsol timp de aproximativ o săptămână și nu voiau să-l elibereze. În timp ce stătea în fața clădirii, ea striga că rușii sunt invadatori și nu „eliberatori”, așa cum pretindea propaganda rusă, că au venit în Ucraina pentru a distruge totul și că au lăsat doar dărâmături peste tot pe unde au trecut. Au bătut-o. Ea a încercat să riposteze cu brațele și picioarele, în timp ce zăcea la intrare, ceea ce a dus la o bătaie și mai dură. Au lovit-o cu bastoanele în cap. Când Iurii a fost escortat afară din celulă pentru a-i acorda primul ajutor, femeia avea tăieturi pe cap și sângera abundent. Lui Iurii i s-au pus la dispoziție doar câteva pansamente militare de campanie. Sângerarea nu se oprea. S-a dovedit că femeia a consumat niște alcool înainte de a veni la secția de poliție. „Am încercat să o calmez, i-am spus că sunt medic ucrainean, nu rus. Dar ea pur și simplu nu mă auzea„, spune Armaș. A fost nevoie de aproximativ o oră pentru a opri sângerarea, pentru a-i bandaja capul și pentru a o ajuta să-și recapete cunoștința. Dar tăietura de la cap avea nevoie să fie cusută, ceea ce nu se putea face decât într-un spital. Armaș a reușit să-i convingă pe ruși să cheme o ambulanță.
Iurii Armaș a fost ținut captiv în secția de poliție până la 19 august 2022. Apoi a fost dus în Crimeea ocupată, apoi în Rusia, unde a petrecut alte opt luni într-o colonie penală din regiunea Rostov și a fost supus la mai multe torturi. A fost eliberat în timpul unui schimb de prizonieri între Ucraina și Rusia în aprilie 2023, la un an după ce a ajuns în captivitate în secția de poliție din Novaia Kahovka. Dar își amintește tot ce s-a întâmplat acolo și a putut să dea o declarație organelor de drept. Nu cunoaște numele persoanelor pe care le-a tratat, dar își amintește rănile lor. Potrivit lui, cele mai grave răni a văzut la bărbații de vârstă militară. Unui tânăr, își amintește Armaș, i-au fost smulse unghiile de la picioare, ceea ce a dus la formarea de puroi pe degetele de la picioare. Altui bărbat i-au stropit picioarele cu un lichid inflamabil și i-au dat foc, ceea ce a dus la arsuri grave. A văzut și picioare rupte, cranii sparte, piele tăiată și tatuaje jupuite. A văzut și o fată de 14 ani care, este convins, avea urme de viol.
O dâră de sânge
Fata de 14 ani a fost reținută alături de doi adolescenți din localitate pentru că ar fi transmis informații armatei ucrainene. Fata se afla deja în departamentul de poliție de ceva timp înainte de viol.
„Aceasta mergea pe coridorul secției de poliție, cu sângele curgând din ea. Lăsa o dâră de sânge„, își amintește medicul.
El a mers repede la un comandant al Gărzii Ruse, explicându-i că, fără îndoială, nu era sânge provocat de menstruație, ci consecințele unui viol și, prin urmare, trebuia să fie dusă de urgență la un spital. A fost chemată ambulanța și a dus-o la un spital, unde un ginecolog a verificat-o și i-a prescris medicamente pentru sângerare excesivă. Fata a fost apoi adusă înapoi la secție. Iurii i-a administrat medicamentele în fiecare zi, în următoarele o săptămână și jumătate, sub supravegherea unui angajat al Gărzii Ruse și a unui colaborator. Fata micuță a devenit foarte tăcută; nu vorbea cu nimeni și își ferea privirea.
Olena Litvinenko, în vârstă de 57 de ani, a fost și ea închisă în aripa pentru femei. Este o antreprenoare locală deținută pentru o tentativă (eșuată) de a arunca în aer o cafenea care servea drept bază pentru soldații și colaboratorii ruși. Potrivit acesteia, a fost supusă la tortură prin electrocutare în timpul interogatoriilor de la secție: i-au atașat cleme „crocodil” la unghiile de la picioare, la lobii urechilor și, mai târziu, la sfârcuri. La fel ca Armaș, Litvinenko și-a dat seama ce s-a întâmplat cu acea adolescentă în secția de poliție și a încercat să aibă grijă de ea. Ea a reușit să convingă Garda Rusă să o lase pe adolescentă să rămână în celula ei pentru o perioadă de timp. „Vorbeam cu ea despre orice, doar pentru a-i distrage atenția: școală, ce voia să devină când va fi mare, orice altceva„, împărtășește Litvinenko. Femeia a petrecut 84 de zile în secția de poliție și acum locuiește în Germania împreună cu fiica ei.
Atât Litvinenko, cât și Armaș au implorat-o pe mama fetei, care a venit în cele din urmă la secția de poliție pentru a-și vizita fiica, să-l convingă pe comandant să o elibereze. „Este încă un copil și a fost violată„, a spus antreprenoarea. Ea vrea să o viziteze pe fată și să aibă în sfârșit o conversație despre ceea ce s-a întâmplat la secția de poliție în vara anului 2022. Potrivit informațiilor pe care le deține Litvinenko, fata locuiește acum în Polonia cu mama ei și probabil că nici măcar nu a vorbit cu mama ei despre cele întâmplate.
Barajul Kahovka a fost distrus pe 6 iunie 2023, în urma unei explozii la hidrocentrala electrică, provocând inundații pe o mare parte din teritoriul ucrainean. Centrala a fost ocupată de ruși imediat ce au capturat orașul. Guvernul ucrainean dă vina pe ruși pentru acest lucru, deoarece aceștia din urmă au avut controlul asupra barajului încă din prima zi a invaziei pe scară largă. Acest lucru a provocat inundații pe malurile drept și stâng ale Niprului. Și secția de poliție din Novaia Kahovka a fost ușor inundată. Litvinenko, care a rămas în oraș până în septembrie 2023, spune că, după distrugerea barajului, poliția a evacuat orașul și s-a mutat în satul Iuvileine din regiunea Herson, deschizând acolo „secția de poliție Novaia Kahovka”. Această secție a fost distrusă ulterior într-un atac.
Sursa foto: Telegram/ДСНС України
SBU investighează crimele comise în secția de poliție din Novaia Kahovka. Douăzeci și șase de colaboratori care lucrau acolo, precum și un angajat FSB, au fost notificați că sunt suspectați în toamna anului 2023. Unii dintre acești colaboratori nu mai sunt în viață. Dar astfel de camere de tortură continuă să existe, deoarece anumite părți ale Ucrainei rămân ocupate. Poliția ucraineană a găsit 80 de camere de tortură în zonele care au fost eliberate de ocupație, unde rușii obișnuiau să țină captivi civilii.
Dreptul internațional interzice categoric tortura și se aplică atât pe timp de pace, cât și pe timp de conflict armat. Nu poate exista nicio justificare pentru actele de tortură, indiferent de tipul de acuzații. Dovezile de la Novaia Kahovka indică în mod clar folosirea pe scară largă a torturii în timpul interogatoriilor. Bătăile, electrocutarea, și alte moduri de a provoca suferință și durere severe sunt aplicate în mod obișnuit celor reținuți, care sunt plasați într-o poziție de vulnerabilitate totală. Însăși condițiile în care sunt ținuți deținuții sunt inumane și degradante și încalcă legea drepturilor omului și legea privind conflictele armate. Lăsați fără hrană și îngrijire medicală, forțați să trăiască în condiții insalubre, deținuților ucraineni li se încalcă grav drepturile.
Iurii Armaș este încă tânăr, dar, spune el, nu se poate bucura de viață după ce a văzut ce li s-a făcut oamenilor în acele locuri. Fiecare zi a sa începe cu sentimentul de recunoștință că este acasă și nu în captivitatea rușilor. Telefonul său sună continuu, primește apeluri de la oamenii pe care i-a ajutat în Novaia Kahovka. „Vor să mă îmbrățișeze strâns. Îmi dau lacrimile de fiecare dată când simt această recunoștință„, spune el.
Kristina Berdînskîh, via The Reckoning Project
