Postul TV Cinema 1, sancționat anterior de CA cu 53 de mii de lei, pierde în prima instanță
Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată depusă de postul de televiziune Cinema 1 împotriva Consiliului Audiovizualului (CA).
Conform unui comunicat al Consiliului, obiectul adresării în instanță a vizat anularea punctelor din decizia CA emisă pe 2 martie 2022, prin care postul TV a fost sancționat, cu 53 000 de lei, pentru încălcarea repetată a prevederilor din Codul serviciilor media audiovizuale (CSMA) cu privire la cota obligatorie de produs local, programe în limba română, programe locale difuzate în orele de maximă audiență și la responsabilitățile culturale ce le revin furnizorilor de servicii de televiziune.
În urma unui control demarat din oficiu, în luna ianuarie 2022, privind respectarea de către o serie de posturi de televiziune a prevederilor din CSMA, autoritatea de reglementare a constatat că postul Cinema 1, clasificat în acel moment ca unul regional și având obligația de a transmite în cadrul serviciilor de televiziune programe audiovizuale locale cu durata medie zilnică de cel puțin 4 ore, de fapt a realizat programe locale cu o durata medie zilnică mai mică. Totodată, ponderea programelor audiovizuale locale în limba română transmise de Cinema 1 a constituit 0%, iar programele audiovizuale locale difuzate în orele de maximă audiență au constituit mai puțin de 75%.
La capitolul respectării responsabilităților culturale, rezultatele monitorizării au atestat că, în perioada de raport, postul de televiziune vizat a difuzat fără dublare/sonorizare sau subtitrare în limba română o serie de filme artistice de producție rusă. Prin această omisiune fiind încălcată norma legală potrivit căreia: „Filmele artistice și cele documentare sunt transmise cu dublare sau subtitrare în limba română, păstrându-se coloana sonoră originală sau, după caz, versiunea lingvistică licențiată, iar filmele pentru copii sunt dublate sau sonorizate în limba română”.
Pentru abateri, furnizorul de servicii media a primit amenzi în sumă totală de 53 000 de lei.
Postul TV Cinema 1 a mai fost sancționat pe durata anului 2024 pentru același tip de încălcări. Astfel, prin decizia CA din 02 februarie 2024, Cinema 1 a fost sancționat cu amendă în mărime totală de 81 000 de lei pentru nerespectarea normele legale referitoare la programele locale, cele în limba română și cota programelor difuzate în orele de maximă audiență, decizie menținută de instanța de judecată.
În mai 2024, pentru nerespectarea proporției programelor audiovizuale locale în limba română și pentru insuficiență de programe locale în orele de maximă audiență, Cinema 1 a primit o amendă în suma de 54 000 de lei. Având în vedere caracterul repetat al derogării, furnizorul a fost sancționat și cu suspendarea dreptului de a difuza comunicări comerciale timp de o zi.
Programele RTR Moldova au migrat la Cinema 1
ZdGA a relatat anterior că postul de televiziune „RTR Moldova”, cu licența suspendată în decembrie 2022, a migrat la Cinema 1.
RTR Moldova este deținut în proporție de 50% de o organizație non-guvernamentală din Rusia – „Российское общество по организации и управлению проектами в области средств массовой информации и массовых коммуникаций”, în proporție de 25% – de „SB GRUP MEDIA” SRL, iar alte 25% îi revin Valentinei Stețco.
Potrivit unul articol publicat de ZdG, asociația din Rusia, la rândul ei, a fost fondată de cea mai mare bancă de stat rusească – „Sberbank”, de o altă bancă – „Vnesheconombank” și de o structură de stat în domeniul audiovizualului – Compania rusă de stat de radio și televiziune (VGTRK).
După invazia Rusiei asupra Ucrainei, Sberbank a fost supusă sancțiunilor din partea Statelor Unite, Canadei și Marii Britanii. Și Uniunea Europeană a propus aplicarea sancțiunilor asupra băncii rusești, deși nu a luat încă o decizie.
După hotărârea Comisiei pentru Situații Situații Excepționale (CSE), RTR Moldova a anunțat publicul că din 19 decembrie 2022, toate emisiunile și programele de știri RTR Moldova vor fi disponibile la un alt post de televiziune – „Cinema 1”, deținut în proporție de 100% de Irina Stețco, nora Valentinei Stețco, care figura și printre fondatorii firmei ce deținea RTR Moldova.
Anterior, Cinema 1 a fost sancționat de Consiliul Audiovizualului în repetate rânduri pentru că „nu și-a respectat propria concepție de programe” și că „prin preluarea programelor de știri și de emisiuni difuzate anterior la RTR Moldova, a comis un tertip și o eludare de la prevederile legislației audiovizuale”.
În toamna anului 2023, familia Stețco a supus rebrandingului și un alt canal TV pe care-l gestionează prin intermediul companiei „Media Production” SRL condusă de Nichita Stețco, fiul Valentinei Stețco. Este vorba despre PEH TV care a devenit 7 TV.
Producătoarea generală Cinema 1: „Noi suntem o televiziune care nu aparține vreunui politician sau vreunui partid, așa cum e la modă în R. Moldova mai nou sau mai vechi”
Pentru că mai multe emisiuni de la canalul „RTR Moldova” căruia i-a fost suspendată licența au migrat pe frecvența postului „Cinema 1”, ZdG a discutat cu Rodica Cravcenco, producătoarea generală a postului „Cinema 1”, care a lucrat anterior la Accent TV, Primul în Moldova și RTR Moldova, pentru a afla dacă televiziunea pe care o coordonează a preluat nu doar unele produse media, ci și elemente din politica editorială.
„De când am venit la cârma colectivului Cinema 1, politica editorială este una curată, echidistantă, obiectivă. Noi dăm publicului ceea ce consumă: filme și seriale, indiferent de ce proveniență sunt acestea. Dacă e sau nu influențată politica editorială? Nu. O spun cu pieptul deschis, o influențez eu, iar eu sunt pentru echidistanță și obiectivitate, nu ne-a spus nimeni ce să facem, pe cine să preferăm. Noi suntem o televiziune care nu aparține vreunui politician sau vreunui partid, așa cum e la modă în R.Moldova mai nou sau mai vechi”, susține Rodica Cravcenco.
Întrebată dacă nu vede o problemă în faptul că mai mulți jurnaliști care activează la Cinema 1, despre care spune că transmite informații echidistant și obiectiv, au fost în trecut angajați la televiziuni controlate politic, Rodica Cravcenco a punctat că Cinema 1 mizează pe profesionalismul jurnaliștilor și nu pune etichete.
„Jurnaliștii migrează de la o instituție media la alta. Când avem profesioniști și oameni care vor să lucreze în R. Moldova, nu le punem etichete din start. În R. Moldova poate sunt numărați pe degete jurnaliștii care muncesc pentru o ideologie, restul muncesc pentru salariu și atunci ne punem întrebarea: îi lăsăm în stradă?”
Cât despre o eventuală colaborare dintre Cinema 1 și 7 TV, ambele aparținând aceleiași familii – Stețco, producătoarea a spus că „tot ce știu este că procurăm același conținut”.
Și Irina Stețco, cea care deține postul „Cinema 1”, a menționat că nu există o colaborare între cele două televiziuni și că ea a devenit proprietara canalului în 2013, înainte de a se căsători cu Victor Stețco.