Principală  —  IMPORTANTE   —   Portalurile informaționale, sub lupă: publicitate…

Portalurile informaționale, sub lupă: publicitate ascunsă și abateri deontologice pe unica.md, lipsa rapoartelor de activitate pe newsmaker.md

Pentru a ajuta consumatorii de presă să verifice credibilitatea surselor de presă on-line, Asociația „Media–Guard”, parteneră a ZdG, a relansat proiectul „Press Check”, care presupune monitorizarea celor mai populare portaluri de știri din R. Moldova. Reclamă ascunsă, lipsa transparenței privind sursele de finanțare, puțin conținut original și falsuri propagate – sunt câteva dintre problemele semnalate în urma monitorizării portalului unica.md.

Unica.md nu marchează corespunzător advertorialele, nu publică rapoartele de activitate și financiare

Conținutul publicat pe unica.md este destinat preponderent publicului feminin. Portalul menționează că 80% din vizitatori sunt femei, iar echipa descrie portalul drept „prima revistă on-line dedicată femeilor din Republica Moldova”.

Una dintre abaterile de la Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova semnalată în timpul monitorizării este plasarea publicității nemarcate. De exemplu, în articolul intitulat „De ce nu poți slăbi? Ce greșeli alimentare trebuie evitate?”, autorul promovează la sfârșitul textului, cu link activ, serviciile unui centru on-line de nutriție. Aceeași promovare este făcută sistematic și în alte articole de pe site. Materialele respective nu sunt marcate cu (P), iar cititorul nu este avertizat sau informat despre plasarea reclamei în interiorul articolului.

Un alt exemplu de reclamă nemarcată este și advertorialul (o formă de publicitate ce oferă informații despre un produs în stilul unui articol jurnalistic, n.r.) intitulat „Farmacia Familiei triumfă la MARCA COMERCIALĂ A ANULUI 2023!” Acesta a fost publicat de unica.md la rubrica știri sociale, fără a informa că este, de fapt, o reclamă ce face parte din campania de promovare a unei mărci comerciale. Același advertorial a fost publicat de mai multe portaluri de știri care au plasat în titlu (P), ceea ce înseamnă că este un articol publicitar.

Reclama ascunsă este, în primul rând, o gravă abatere etică. Potrivit Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, „este obligatorie separarea clară a produselor jurnalistice de publicitatea comercială, de subiectele realizate în scop publicitar, de publicitatea politică (electorală). Publicitatea comercială, subiectele realizate în scop publicitar, publicitatea politică (electorală) trebuie marcate distinct și prezentate astfel încât să nu poată fi confundate cu produsele jurnalistice.”

Ion Bunduchi, director politici publice, Asociația Presei Electronice. PC: https://www.facebook.com/U.S.EmbassyMoldova

Ion Bunduchi, director politici publice în cadrul Asociației Presei Electronice, consideră că prin faptul că nu marchezi advertorialele și articolele care conțin publicitate, minți publicul pe care-l servești: „Este o regulă veche și bună în jurnalism – între conținutul editorial și cel comercial să fie ridicat un perete gros de cărămidă. Altfel spus, să nu încurcăm jurnalismul și comerțul. E simplu ca bună ziua – trebuie să-l prevenim pe cel pentru care lucrăm, că-i cititor, ascultător ori privitor, că reclama-i reclamă și s-o abordeze ca atare. Dacă nu facem acest lucru (dacă n-o marcăm), mințim, fie din neglijență/ignoranță profesională, fie intenționat. Dacă ținem la reputația profesiei și dacă respectăm cititorul (ascultătorul, privitorul), atunci n-avem de ce deghiza publicitatea ori de ce ascunde produsele mediatice sponsorizate. E condamnabil să minți sau să joci necinstit, neonest.”

„Piața publicității on-line din Republica Moldova este monitorizată insuficient”, se arată în ultimul raport de activitate al Consiliului Concurenței, instituție cu atribuții privind controlul respectării legislației cu privire la publicitate. Consiliul Concurenței menționează că „statul trebuie să dezvolte și să implementeze reglementări adecvate pentru a asigura un mediu echitabil și sigur pentru publicitatea on-line”.

„O instituție media on-line trebuie să se ghideze de aceleași norme profesionale ca și instituțiile media tradiționale”, mai spune Ion Bunduchi. Potrivit lui, „în legislația internațională, europeană și națională, domeniul publicității este riguros reglementat. Aproape că nu au mai rămas norme deontologice care să nu fi devenit, cu timpul, norme juridice. Reglementarea riguroasă este îndreptățită dacă ne gândim la fluxurile pecuniare care circulă în domeniu și la impactul publicității, de care nu putem scăpa, chiar dacă am dori mult. Nu știu dacă în legislația națională ar fi necesare norme separate pentru publicitatea din media on-line. E suficient, după mine, că există norme rigide pentru publicitate în general și pentru cea din mediul on-line, în particular.”

Puțin conținut original și preluări cu încălcări

Majoritatea textelor plasate pe unica.md sunt știri preluate de pe site-urile din Republica Moldova, România sau alte țări. De exemplu, știrea „TV6 și Orhei TV au rămas fără licență de emisie” a fost preluată integral de pe portalul agora.md. Deși unica.md a citat sursa, inserând linkul activ în primul paragraf al știrii, preluarea integrală a unui articol este permisă cu respectarea mai multor condiții. Codul deontologic prevede că „preluarea fără cost a materialelor jurnalistice se realizează în condițiile stabilite de autor sau de instituția media. În asemenea cazuri, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul mass-media on-line,  trebuie indicat și linkul direct la sursă în primul alineat al textului. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile impuse, solicitate, prevăzute de deținătorul drepturilor.”

Agora.md menționează pe site-ul redacției că preluarea materialelor este permisă „în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și link activ în primul alineat”, iar pentru „preluări mai largi”, este necesară „o înțelegere prealabilă cu compania”. Agora.md a confirmat însă că nu există un acord de preluare a materialelor jurnalistice cu unica.md.

Pe lângă încălcările privind preluarea textelor de pe alte portaluri informaționale, unica.md nu citează întotdeauna corect sursele, incluzând un link activ către prima pagină a publicației și nu direct către articolul preluat, sau omite includerea linkului activ. 

Informații neverificate, surse anonime și încălcări grave privind reflectarea cazurilor de suicid

Pentru că există foarte multe texte preluate sau știri făcute direct din comunicate, fără ca informațiile respective să fie verificate și fără o documentare suplimentară a reporterului, există un risc sporit pentru strecurarea erorilor și pentru dezinformarea cititorilor portalului unica.md. De exemplu, în materialul „Dieta de 8 ore! Slăbeşti 4 kg cu cea mai scurtă cură de slăbire din lume”, autorul oferă mai multe informații a căror sursă este neclară și citează opiniile unor experți anonimi. Or, potrivit Codului deontologic, „jurnalistul întreprinde demersuri pentru a colecta informații din surse credibile și citabile.”

Într-un alt exemplu, unica.md a preluat o știre despre un caz de suicid de pe un portal din Republica Moldova. Articolul, cu titlul „ATENȚIE! Imagini cu puternic impact emoțional! O femeie a murit după ce a căzut în gol de la etajul 10 al unui bloc din sectorul Botanica al Capitalei”, a fost preluat integral, inclusiv cu inserarea unui video care conținea imagini explicite cu momentul tragediei. Știrea a fost plasată pe site în 19 iunie, iar în 21 iunie,  imaginile video încă erau inserate în articol. La o verificare suplimentară, pe 24 iunie, s-a constatat că imaginile video din acea știre nu mai pot fi accesate, iar titlul anunța în continuare prezența „imaginilor cu un puternic impact emoțional”. În articol a rămas o captură din video.

Potrivit Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, „jurnalistul nu furnizează publicului detalii morbide ale crimelor, accidentelor și catastrofelor naturale sau detalii privind tehnicile suicidale. Aceleași reguli se aplică și materialelor vizuale (fotografii, materiale video)”, or, portalul unica.md a încălcat această prevedere când a publicat imaginile respective.

Liuba Ceban, psihologă, suicidologă și fondatoare a Liniei Verzi pentru Prevenirea Suicidului. PC: arhivă personală

Liuba Ceban, psihologă, suicidologă și fondatoare a Liniei Verzi pentru Prevenirea Suicidului, consideră că astfel de știri pot avea un impact negativ asupra cititorilor.

„Sunt grupuri vulnerabile de persoane care pot să fie afectate de astfel de știri și noi, ca societate responsabilă, trebuie să fim conștienți, să ne gândim înainte de a posta sau înainte de a distribui ceva. Ce ține de profesionalism, aici este aspectul etic. Un specialist trebuie să contribuie la îmbunătățirea realităților din societate, nu la înrăutățirea lor. În experiența mea am cunoscut situații când oameni concreți, vulnerabili au luat ideea de la știrile necorespunzătoare și au decedat prin suicid. Cunosc oameni care au decedat fiind inspirați într-un mod negativ de cazuri de suicid mediatizate fără a da alternative. Orice știre despre suicid trebuie să ofere alternative, de exemplu, să se menționeze că dacă cineva trece printr-un moment mai complicat,  să nu ezite să caute ajutor, să apeleze la serviciile de suport existente”, remarcă Liuba Ceban.

Falsuri preluate

Anterior, potrivit stopfals.md – un proiect de dezmințire a falsurilor lansat de Asociația Presei Independente, portalul unica.md a preluat și a propagat știri false. De exemplu, în decembrie 2023, unica.md a preluat o știre care anunța că „300 000 de moldovenii cu cetățenie română riscă să rămână fără buletine românești”. Deși, potrivit stopfals.md, informația nu s-a confirmat, articolul poate fi citit în continuare pe site-ul unica.md, la mai mult de jumătate de an de la publicare.

Aceeași știre a fost preluată și de newsmaker.md, un alt portal de știri monitorizat în cadrul proiectului „Press Check”. Redacția portalului newsmaker.md a pus însă la îndoială informațiile, formulând o întrebare în titlu – „Circa 300 000 de basarabeni riscă să piardă buletinele românești?” Autoarea articolului a solicitat și o reacție oficială de la autoritățile române, dar care n-au dat curs solicitării în timp util, știrea fiind publicată fără comentariile autorităților din România.

Mihai Avasiloaie, redactor-șef al portalului stopfals.md. PC: arhivă personală

Mihai Avasiloaie, redactor-șef al portalului stopfals.md, menționează că „dacă o redacție publică informații care s-au dovedit a fi false, jurnaliștii au obligația de a interveni prompt pentru a elimina informațiile, dar și potențialele daune provocate de publicarea acestora. Codul Deontologic al Jurnalistului prevede că „în cazul în care descoperă că a publicat o informație falsă sau manipulatoare, instituția mediatică anunță operativ despre acest fapt și elimină respectiva informație cu scuzele de rigoare față de public și, după caz, față de persoana sau persoanele vizate direct.” Totodată, „jurnalistul are datoria să corecteze erorile faptice descoperite în cel mai scurt timp, publicând rectificări ușor de identificat. Mass-media on-line, în cazul corectării erorilor, trebuie să specifice că produsul jurnalistic a fost modificat și/sau completat, indicând data modificării/completării.

Ambele redacții, unica.md și newsmaker.md, au lăsat articolul pe site fără modificări sau completări, dar au publicat ulterior, în articole separate, explicațiile și comentariile oficiale ale autorităților române (newsmaker.md, unica.md).

Mult mai eficientă este prevenirea publicării unor informații false decât dezmințirea ulterioară, sugerează Mihai Avasiloaie. Potrivit lui, „jurnalistul trebuie să verifice informațiile înainte de publicare pentru a evita dezinformarea publicului. Această obligație universal valabilă este și mai importantă în condiții de război hibrid (așa cum este în prezent în Republica Moldova) sau stare de urgență (război, pandemie etc.), atunci când pagubele produse pot fi mai mari în virtutea situației din țară sau societate.”

La capitolul transparență, unica.md nu publică detalii despre sursele finanțării și politica editorială, date pe care le regăsim pe portalul newsmaker.md.