Politicile Ungariei privind Rusia și China reprezintă un risc pentru securitate, afirmă președinta Comisiei Europene
Ungaria pune în pericol securitatea europeană, a afirmat miercuri, 9 octombrie, președinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, în timpul unui discurs neobișnuit de tranșant în care a criticat relațiile Budapestei cu Rusia și China, scrie Reuters.
Vorbind în cadrul unei dezbateri cu premierul naționalist ungar Viktor Orban la Parlamentul European de la Strasbourg, Ursula von der Leyen a luat în vizor reticența Budapestei de a se alătura partenerilor UE în sprijinirea Ucrainei împotriva invaziei Rusiei și deciziile sale de consolidare a legăturilor cu Moscova și Beijing.
„Lumea a fost martoră la atrocitățile războiului Rusiei. Și totuși, există încă unii care dau vina pentru acest război nu pe invadator, ci pe invadat”, a declarat von der Leyen, o politiciană germană de centru-dreapta și ex-ministră a Apărării.
„Există încă unii care dau vina nu pe pofta de putere a lui (președintele rus Vladimir Putin, n.red.) Putin, ci pe setea de libertate a Ucrainei. Așa că vreau să-i întreb: i-ar fi învinovățit vreodată pe unguri pentru invazia sovietică din 1956?”, a spus ea.
În replică, Orban s-a declarat „surprins” de discursul lui von der Leyen și a respins orice paralelă între revolta eșuată din 1956 a Ungariei împotriva opresiunii sovietice și lupta Ucrainei pentru a-și apăra teritoriul.
El și-a repetat apelul pentru o încetare a focului în Ucraina.
Orban, care se află la putere din 2010 și a cărui țară deține în prezent președinția rotativă semestrială a UE, s-a confruntat în mod repetat cu instituțiile europene din cauza preocupărilor legate de subminarea normelor democratice din Ungaria și de relațiile strânse pe care le-a stabilit cu Rusia și China în afara politicii UE.
În iulie, Orban a stârnit controverse când a întreprins o vizită în ceea ce guvernul ungar a descris drept o „misiune de pace” la Moscova și Beijing în timpul președinției Ungariei, fără să se coordoneze cu partenerii săi din UE.
Von der Leyen a criticat un program maghiar de relaxare a restricțiilor privind vizele pentru ruși și bieloruși, precum și un acord între Budapesta și Beijing care permite ofițerilor de poliție chinezi să patruleze în Ungaria împreună cu omologii lor maghiari.
„Cum se poate ca guvernul maghiar să invite cetățeni ruși în uniunea noastră fără controale de securitate suplimentare? Acest lucru face ca noul sistem maghiar de vize să reprezinte un risc de securitate nu numai pentru Ungaria, ci pentru toate statele membre”, a spus ea.
Ea a subliniat, de asemenea, dependența continuă a Ungariei de energia rusească după ce multe țări din UE 27 și-au redus dependența ca răspuns la invazia Rusiei.