Andrei Năstase: „Viorel Țopa a fost condamnat, încă o dată, la 15 ani”
Candidatul PPDA la prezidențiale, Andrei Năstase, susține că în cazul în care va ajunge șef de stat nu va apela la grațierea nașului său, Victor Țopa, și nici a lui Viorel Țopa, care sunt condamnați de justiția din R. Moldova la ani grei de pușcărie. Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii publice „Prezidențiale transparente”, unde a răspuns la întrebările jurnaliștilor. Acesta a mai precizat că astăzi instituțiile de drept din Moldova l-au condamnat pe Viorel Țopa la 15 ani de închisoare, într-un alt dosar penal. De fapt, astăzi Viorel Țopa a fost condamnat la 9 ani de închisoare însă, având o condamnare anterioară, instanța a dispus cumularea pedepselor şi a stabilit în total 15 ani de detenție.
Liderul PPDA afirmă că cei doi nu au nevoie de grațiere, deoarece se consideră victime ale acestui regim, dar și că dosarele lor sunt examinate la CtEDO: „Dosarele lor, atât cele economice, civile, cât și cele penale, sunt politice. Victor Țopa a fost condamant fără avocați, fără martori într-un dosar. Viorel Țopa a fost condamnat în alt dosar. Astăzi, Viorel Țopa a fost condamnat încă o dată, la 15 ani. Sunt deja două condamnări. Vor mai fi și altele în lipsa lui”.
Întrebat despre finanțare, Năstase a negat faptul că Victor și Viorel Țopa ar face donații și ar contribui la bugetul partidului, dar și că ar avea vreo implicare în activitatea PPDA.
În cadrul dezbaterilor, Năstase a declarat că în SUA există o anchetă care investighează furtul banilor din sistemul bancar, iar în cadrul acesteia au depus mărturii atât Victor și Viorel Țopa, cât și Mihail Gofman, fostul şef-adjunct al Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor din cadrul CNA. Mai mult, Năstase spune că, în ultima sa deplasare, a fost audiat la Washington și a expediat mai multe documente importante, care i-au fost furnizate de colegi în perioada în care activa ca avocat.
„Am prezentat toate actele. Astăzi am pregătit un set de documente, hotărâri scrisori, unele au fost făcute publice, altele nu. Acestea țin de traiectoria, de cronologia furtului. Asta era meseria. În calitate de avocat eu am deconspirat foarte multe lucruri, le-am obținut, fie din anumite surse, fie atunci când trimeteam scrisori la Consiliul Superior de Securitate. Există în sistem și oameni care îți furnizează niște documente, pentru că și ei, adică o bună parte din oamenii din sistem, se sufocă în el și ar vrea odată și pentru totdeauna să scape”, a menționat Năstase.
Dezbaterile publice pentru prezidențiale transparente au loc în cadrul proiectului „Shining a light on electoral transparency in Moldova”, desfășurat de Centrul de Investigații Jurnalistice, Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției și Ziarul de Gardă, cu suportul Freedom House.