(video) Șor sărbătorește victoria asupra fascismului și nu are chef să vorbească despre dosarele penale
Controversatul businessman și primarul de Orhei Ilan Șor a refuză să vorbească despre dosarul de escrocherie și spălare de bani pe numele său în care prima instanță l-a condamnat la închisoare pentru șapte ani și șase luni, dar l-a pus în libertate până ce sentința va deveni executorie. Abordat de presă la Complexul Memorial Eternitate, acolo unde a depus flori alături de candidata partidului său la șefia capitalei, Reghina Apostolova, Ilan Șor a declarat că astăzi sărăbtorește Ziua Victoriei asupra fascismului și nu discută alte subiecte, inclusiv despre statutul său de înnvinuit și inculpat în două cauze penale din „dosarul miliardului”. Întrebat cât costă concertul pe care îl dă pe 12 mai la Chișinău, acolo unde aduce artiști din Federația Rusă, Ilan Șor a recomandat jurnaliștilor să solicite o astfel de informație la fundația „Miron Shor”.
Ilan Șor dă concert astăzi la Orhei. Pe scenă vor evolua Margareta Ivanuș, Vitalie Dani și Vitalie Maciunschi. Tonul sărbătorii de la Orhei va fi dat de Fanfara Orheiului și Orchestra Naţională Simfonică a Companiei „Teleradio-Moldova”, sub egida dirijorului Gheorghe Mustea, soliști S. Cuzencov și M. Țonina. Pe 12 mai, Partidul Șor va organiza un concert și la Chișinău. La eveniment au fost invitați artiștii ruși, Iosif Kobzon și Lev Leșcenco. Fundația „Miron Shor” anunță că va organiza evenimentul cu prilejul „Zilei Victoriei”.
În timp ce organizează concerte și refuză să vorbească despre banii pe care-i cheltuie, declarația de avere a primarului de Orhei arată că acesta este plin de datorii. În ultimii trei ani, Ilan Șor a acumulat datorii de peste 57 de milioane de lei, bani pe care trebuie să-i restituie în următorii ani, până în 2022. Între timp, controversatul om de afaceri, declară venituri destul de modeste, doar un salariu de 34 de mii de lei la Primăria Orhei pentru 2017. Soția sa, susține Șor, a contribuit la bugetul familiei cu 843 de mii de lei. La momentul completării actului de avere și interese pentru anul trecut, familia Șor deținea în conturile bancare puțin peste un milion de lei. Detalii AICI