Ședință de 5 minute în dosarul Grigorciuc. La proces s-a prezentat și Sergiu Sîrbu
O nouă ședință de judecată în dosarul Grigorciuc a avut loc astăzi, 30 mai. În calitate de parte vătămată, la proces s-a prezentat și deputatul democrat Sergiu Sîrbu. Imaginele video au fost postate pe o rețea de socializare de către activistul Alexandru Roșco.
La ședința de judecată, Pavel Grigorciuc a înaintat o cerere de recuzare.
„Motivul îl constituie încălcarea drepturilor mele, înlăturarea avocatului meu Eduard Rudenco, deciziile neîntemeiate ale instanței de judecată. Eu am multe motive”, a declarat Grigorciuc.
În sala de judecată, acesta a afirmat din nou că este deținut în condiții inumane și că îi sunt încălcate drepturile.
„Drepturile mele sunt încălcate timp de trei luni. La comanda victimei, eu continui să fiu torturat și deținut în condiții inumane. Acest lucru se face intenționat pentru a frânge voința mea, pentru ca oamenii să înceteze să se opună acestui regim oligarhic, dar noi trebuie să continuăm lupta. Jos Plahotniuc”, a mai adăugat Grigorciuc.
În timpul ședinței, deputatul Sergiu Sîrbu doar s-a legimimat, fără a face vreo declarație.
La 21 martie 2019, la scurt timp după ședința de constituire a Parlamentului de legislatura a X-a, în fața cafenelei „Penthouse” a avut loc un schimb de replici între deputatul Sergiu Sîrbu și activistul civic Pavel Grigorciuc, iar ultimul l-a lovit pe Sîrbu în văzul mai multor democrați, dar și a avocatului său, Eduard Rudenco. În timp ce Grigorciuc afirmă că i-a dat o palmă peste față fostului său coleg de partid din PCRM, Sergiu Sîrbu a declarat că a fost internat la Spitalul Clinic Municipal de Urgență fiind diagnosticat cu comoție cerebrală, pentru că Grigorciuc l-ar fi lovit cu pumnul sau cu un obiect în partea dreaptă a capului.
Pavel Grigorciuc a fost reținut în aceeași zi, iar Procuratura Buiucani a deschis un dosar de huliganism. A doua zi, Grigorciuc a fost pus sub învinuire, iar avocatul acestuia, Eduard Rudenco, a fost recunoscut drept bănuit. Respectiv, acțiunile lui Grigorciuc au fost calificate drept huliganism săvârșit de două sau mai multe persoane, infracțiune care se pedepsește cu până la cinci ani de închisoare și care, conform procedurii penale, dă posibilitatea procurorilor să ceară mandat de arestare.