Remanieri guvernamentale: noi secretari și demisii ale reprezentanților Executivului în teritoriu
Cabinetul de miniștri s-a întrunit în ședință miercuri, 5 februarie, pentru a examina 19 hotărâri și proiecte de lege. Ministerul Muncii și Protecției Sociale are doi noi secretari. Veaceslav Ursu va fi eliberat din funcția de șef al Oficiului teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat, reprezentant al Guvernului în teritoriu, iar Ghenndi Cazanji a fost eliberat din funcția de șef al Oficiului teritorial Comrat al Cancelariei de Stat, funcția urmând să fie preluată de Serghei Cernev.
UPDATE 11:38 Cabinetul de miniștri a aprobat un nou proiect de Lege cu privire la educația fizică și sport. Documentul va pune accent pe susținerea sportului de performanță, consolidarea educației fizice în școli și popularizarea modului sănătos de viață.
În ceea ce privește sportul de performanță, proiectul prevede o alocare mai „eficientă” a fondurilor destinate federațiilor și cluburilor sportive, precum și „criterii clare” pentru recunoașterea structurilor care contribuie la dezvoltarea acestui domeniu. Totodată, vor fi plătite indemnizații lunare pentru sportivii de performanță, inclusiv pentru cei care sunt în concediu medical sau de maternitate, și indemnizații viagere pentru sportivi și antrenori, în funcție de rezultate.
De asemenea, proiectul prioritizează formarea cadrelor didactice în domeniul educației fizice, dezvoltarea infrastructurii sportive și promovarea mișcărilor olimpice și paralimpice.
UPDATE 11:33 R. Moldova va avea acces la finanțare europeană și soluții moderne pentru dezvoltarea orașelor, îmbunătățirea infrastructurii și creșterea calității vieții oamenilor.
În acest sens, Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de ratificare a Acordului de finanțare dintre Republica Moldova, Comisia Europeană și Agenția Națională de Coeziune Teritorială din Franța pentru Programul URBACT IV 2021-2027.
În cadrul Programului, țara noastră va putea beneficia de proiecte concrete care vor transforma orașele și vor contribui la crearea unor comunități mai verzi și mai prospere. Finanțările vor fi disponibile pentru modernizarea transportului public, cu accent pe cel ecologic, dezvoltarea parcurilor și altor spații publice, reducerea poluării și promovarea eficienței energetice.
Totodată, orașele din țara noastră vor putea beneficia de sprijin pentru dezvoltarea unor politici publice eficiente, bazate schimb de bune practici la nivel european.
UPDATE 11:30 Veaceslav Ursu va fi eliberat din funcția de șef al Oficiului teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat, reprezentant al Guvernului în teritoriu, din 10 februarie.
UPDATE 11:22 Ghenndi Cazanji a fost eliberat din funcția de șef al Oficiului teritorial Comrat al Cancelariei de Stat, reprezentant al Guvernului în teritoriu, din 5 februarie, în baza cererii de demisie.
Funcția urmează să fie fie preluată de Serghei Cernev, fost deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei.
„Cernev se va asigura că activitatea Adunării Populare a Găgăuziei și a Comitetului executiv revine în albia legalității și ce serviciile desconcentrate lucrează în beneficiul cetățenilor. De asemenea, o prioritate va rămâne garantarea aplicării uniforme a politicilor guvernamentale în autonomie”, a declarat secretarul general al Guvernului, Artur Mija.
Cernev: „Banii ca banii, dar ei riscă să ajungă la închisoare. Și asta îi oprește”
„Șor îi forțează (pe deputații din Adunarea Populară, n.r.) să facă declarații scandaloase în legătură cu alegerile prezidențiale, până la aceea că „dacă nu se va lua în considerare părerea Găgăuziei, atunci Găgăuzia este gata să iasă din componența R. Moldova”. Astfel de declarații se pregătesc. Dar eu cred că, în contextul votării legii privind separatismul, ei se vor teme se facă asta, pentru ar putea fi pedepsiți penal. Există astfel de zvonuri, dar eu cred că le va fi frică să facă asta. Toți deputații din Adunarea Populară, în afară de 13 dintre ei (în total sunt 35, n.r.), primesc „salarii” de la Șor. Și Șor le cere să facă declarații scandaloase. Dar ei se tem. Banii ca banii, dar ei riscă să ajungă la închisoare. Și asta îi oprește”, declarase Serghei Cernev pentru ZdG în vara anului 2024, în contextul marcării a 34 de ani de la „proclamarea republicii autonome găgăuze”.
Mai multe detalii: Un fost candidat la funcția de bașcan al Găgăuziei, critic față de Șor, numit reprezentant al Guvernului în autonomie
UPDATE 10:40 Directorul adjunct al Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI), Marian Pocaznoi, a fost eliberat din funcție, din 5 februarie, „în legătură cu expirarea mandatului”. Fotoliul va fi ocupat în următorii 5 ani de către Denis Sîtari, șeful Direcției juridice autorizare și control din cadrul ANRCETI.
UPDATE 10:14 Ministerul Muncii și Protecției Sociale are doi noi secretari.
Dumitru Pîslaru a fost numit în funcția de sectar general al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, începând din 6 februarie.
Mihai-Gabriel Ciobanu a fost numit în funcția de sectar de stat al Ministerului Muncii, începând din aceeași zi.
„Vreau să menționez că aceștia au venit din diasporă pentru a-și servi țara și vreau să le mulțumesc pentru acest lucru”, a declarat ministrul Alexei Buzu.
Directorul Agenției Proprietății Publice (APP) Roman Cojuhari urmează să prezinte proiectul de lege privind declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție a noului sediu al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în R. Moldova.