Liderii PDM și PSRM, prezenți la consultările comune inițiate de Dodon
Președintele Igor Dodon i-a invitat la consultări comune pe liderii Partidului Democrat, Partidului Socialiștilor, dar și ai Blocului ACUM, doar că cei din urmă au refuzat invitația. Propunerea consultărilor vine după ce la o lună de la alegeri nu a fost formată încă o majoritate parlamentară.
Igor Dodon a menționat că aceasta este ultima ședință în acest format, cu participarea președintelui.
„Nu cred că vom mai continua consultările între partide cu participarea președintelui. Mă bucur că cel puțin două partide au venit. Vreau să aflu care este poziția fiecărui partid, dacă aveți puncte comune și ce facem mai departe”, a menționat șeful statului.
După declarația lui Igor Dodon, jurnaliștii au părăsit sala în care se purtau discuțiile, urmând ca liderii PSRM și PDM să ofere declarații doar după încheierea consultărilor.
După ce la 26 martie a purtat discuții cu liderii PDM, PSRM și Blocul ACUM, președintele Igor Dodon a anunțat organizarea la 2 aprilie a unor noi negocieri. De această dată, șeful statului i-a invitat pe liderii celor trei partide să negocieze la o masă comună.