La Chișinău a fost deschisă Ambasada Regatului Țărilor de Jos. Ministrul olandez de Externe: „Sper că acesta va fi începutul unei cooperări mai strânse dintre țările noastre”
Ministrul de Externe al R. Moldova, Nicu Popescu, l-a primit miercuri, 19 aprilie, la Chișinău, pe și ministrul de Externe al Regatului Țărilor de Jos, Wopke Hoekstra, aflat într-o vizită în țara noastră. În cadrul unei conferințe de presă, Nicu Popescu și Wopke Hoekstra au anunțat despre deschiderea oficială a Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la Chișinău. Ambasador al Regatului Țărilor de Jos în țara noastră va fi Fred Duijn.
„Odată cu deschiderea ambasadei Regatului Țărilor de Jos în R. Moldova, dar și statutului nostru de țară care va adera la UE, pot spune cu fermitate că R. Moldova și Olanda nu sunt doar prietene, ci fac parte din aceeași familie de state europene. (…) Odată cu deschiderea ambasadei avem speranța că vom putea aprofunda și relațiile economice. La această etapă în R, Moldova avem peste 150 de companii cu capital olandez, dar evident ne dorim mai multe investiții. Avem un interes clar în dezvoltarea relațiilor cu Regatul Țărilor de Jos în mai multe domenii, inclusiv în domeniul IT, în domeniul agriculturi, energiei regenerabile”, a declarat ministrul Nicu Popescu.
„Astăzi am deschis oficial o nouă ambasadă la Chișinău. Sper că acesta va fi începutul unei cooperări și mai strânse dintre țările și națiunile noastre. (…) Suntem pregătiți să vă ajutăm în domeniul economic. Suntem convinși că vom contribui la îmbunătățirea climatului de afaceri și la atragerea investițiilor în R. Moldova”, a declarat ministrul de Externe al Regatului Țărilor de Jos, Wopke Hoekstra.
Pe 18 aprilie, șeful diplomației R. Moldova, Nicu Popescu, a avut o întrevedere la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) de la Chișinău cu noul ambasador al Regatului Țărilor de Jos în țara noastră, Fred Duijn. Oficialii au discutat despre deschiderea Ambasadei Olandei la Chișinău. Potrivit ministrului Nicu Popescu, noua ambasadă va juca un rol important în promovarea cooperării economice, comerciale și culturale dintre R. Moldova și Țările de Jos. Autoritățile anunțau anterior că Ambasada Regatului Țărilor de Jos la Chișinău urma să fie inaugurată în luna mai.
Relațiile diplomatice între R. Moldova şi Regatul Țărilor de Jos au fost stabilite la 10 iulie 1992. Până în prezent între R. Moldova şi Olanda au fost încheiate 21 tratate şi acorduri bilaterale, care reglementează domenii precum promovarea şi protejarea reciprocă a investițiilor; transportul internațional rutier; readmisia; evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale etc.