Candu, despre proiectul politicii bugetar-fiscale: Ceea cu ce a propus Guvernul în Parlament este antisocial și împotriva intereselor cetățenilor
Liderul Pro Moldova, Andrian Candu, susține că proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor are un caracter antisocial și este împotriva intereselor cetățenilor R. Moldova. Acesta susține că va anunța mâine o decizie privind susţinerea acestor proiecte de lege. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui briefing de presă.
„Un subiect care arde și colocotește acum la Parlament ține de proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor. Guvernul a aprobat politica fiscală şi proiectul de lege al bugetului.
La această etapă se vede că Guvernul nu înţelege realitatea zilei de astăzi. R. Moldova trece prin criză pandemică, socială, economică, în loc Guvernul să dea o mâină de ajutor, el vine cu acţiuni bazate pe lobby, vine cu propuneri inexiplicabile în contextul actual. (…)Am vorbit pe parcursul timpului că acest Guvern trebuie să plece, ceea cu ce a propus Guvernul în Parlament este antisocial și împotriva intereselor cetățenilor R. Moldova. Pro Moldova va adresa în Parlament mai multe înrebări cu referire la acest proiect şi vom lua o decizie mâine”, a spus Andrian Candu.
Și PAS a solicitat Guvernului retragerea imediată a proiectelor privind legea bugetului și politicii fiscale și să propună Parlamentului proiecte noi „care să corespundă nevoilor oamenilor”, iar vicepreşedintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a declarat că va solicita Biroului Permanent ca proiectele privind politica bugetar-fiscală şi cele trei bugete să nu fie examinate săptămâna curentă, din motiv că abia aseară documentele au fost distribuite deputaţilor pe suport de hârtie, iar în format electronic o parte din ele şi acum lipsesc pe pagina oficială a Parlamentului.
Ieri, 1 decembrie, și Partidul Democrat din Moldova (PDM) a anunțat că nu va susţine în Parlament plafonarea taxelor locale impusă de Guvern în politica fiscală pentru 2021. În cadrul unei întrevederi cu reprezentanţii Congresului Autorităţilor Locale din Moldova (CALM), preşedintele PDM, Pavel Filip, a declarat că deputaţii PDM nu vor permite ca principiile autonomiei locale şi independenţa primăriilor din ţară să fie atacate.
- PDM nu va susţine plafonarea taxelor locale impusă de Guvern în politica fiscală pentru 2021
- Platforma DA cere amânarea examinării proiectelor privind politica bugetar-fiscală şi a bugetelor: Nu suntem maşină de vot
Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2021 a fost aprobat luni de către Cabinetul de miniștri.
Într-un interviu acordat săptămâna trecută Europei Libere, premierul Ion Chicu susținea că deputații vor avea timp suficient pentru amendamente, între primul și al doilea vot în plen: „(…) să le voteze în prima lectură, dacă vor binevoi și dacă va fi susținere, iar apoi, între prima și a doua lectură, tot vor avea cred că în jur de două săptămâni, astfel încât să fie timp pentru amendamente, pentru descusut, pentru decizii dacă mai țin guvernul sau nu etc”, spunea premierul, în interviul cu Europa Liberă.