Viață ca în Monaco și deputați cu atribuții de guvernator. Primele declarații ale lui Ilan Șor
Primul proiect de lege pe care îl va înregistra Partidul „Șor” în Parlament se va referi la extinderea atribuțiilor deputaților aleși pe circumscripții uninominale, astfel încât aceștia să devină un fel de guvernatori, care să aibă putere executivă și să controleze executarea de către autoritățile locale a ogligațiilor pe care le vor delega.
Rezultatelor preliminare după prelucrarea a peste 99% din procesele-verbale ale alegerilor parlamentare arată că Partidul „Șor” obține 8,35% din voturi pe circumscripția națională și, respectiv, șapte fotolii de deputat. partidul a învins în două circumscripții uninominale. Ilan Șor a fost ales deputat pe circumscripția nr. 18, iar vicepreședinta formațiunii și primara din Jora de Mijloc, Marina Tauber, ajunge în Parlament drept deputat ales pe circumcripția nr. 19.
În prima conferință de presă după afișarea rezultatelor, Ilan Șor a anunțat că primul proiect legislativ va viza „extinderea imediată a sarcinilor deputaților aleși pe circumscripții uninominale”.
„Vrem să avem posibilitate ca exact, dur să setăm obligațiile autorităților locale, să controlăm îndeplinirea acestora și să ajutăm. Deci, deputații aleși pe circumscripți uninominale trebuie să devină un fel de guvernator în regiunile lor și să aibă nu doar putere legislativă, dar și puțină executivă, ca să putem face ceea ce am promis”, a declarat primarul de Orhei.
Ilan Șor a felicitat locuitorii din circumscripțiile nr. 18 și nr. 19, acolo unde au câșitgat candidații partidului, și a declarat că „acolo oamenii vor începe să trăiască ca în Monaco”.
„Până când toți vor smiorcăi, plânge, se vor plânge,noi vom merge să muncim și să ne ținem de cuvântul în fața poporului la fel cum am făcut până acum”, a menționat Ilan Șor, condamnat de prima instanță la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru spălare de bani.