Un vicepreședinte al Parlamentului a anunțat că va candida independent pe o circumscripție din diasporă la alegerile din 24 februarie
Valeriu Ghilețchi, vicepreședintele Parlamentului R. Moldova a anunțat că va candida independent la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, deși reprezintă în Parlament fracțiunea Partidului Popular European din Moldova (PPEM). Ghilețchi a anunțat că a decis să candideze pe circumscripția nr. 51 – Statele Unite ale Americii și Canada.
„Am o legătură aparte cu cetățenii moldoveni din SUA, care m-au și îndemnat să candidez. La sfârșitul acestei săptămâni voi merge peste ocean să încep acest proces de colectare a semnăturilor, dar și pentru a-i informa pe toți despre intenția mea de a-i reprezenta în Parlamentul R. Moldova”, a declarat Valeriu Ghilețchi, după ce s-a prezentat la Consiliul Electoral de Circumscripție pentru a primi listele de subscripție care-i vor permite să demareze procedura de strângere a semnăturilor.
Pentru a fi înregistrat în cursă, Valeriu Ghilețchi trebuie să adune între 500 și 1000 de semnături.