Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Un socialist a depus o…

Un socialist a depus o contestație la CEC după ce a obținut cu 65 de voturi mai puțin decât candidatul câștigător

Foto: tribuna.md

Candidatul socialiștilor în circumscripția uninominală nr. 42 (Cahul și Cantemir) solicită Comisiei Electorale Centrale să verifice corectitudinea și legalitatea includerii a alegătorilor în listele electorale suplimentare care și-au exercitat votul în circumscripția respectivă.

Candidatul PSRM, Vladimir Țurcanu, a acumulat cu 65 de voturi mai puțin decât candidatul democraților, Elena Bacalu, care a câștigat în circumscripția respectivă. În opinia lui Țurcanu, rezultatele alegerilor ar fi fost influențate de faptul că în circumscripția nr. 42 au votat 362 de alegători care au fost incluși în listele electorale suplimentare, în mod ilegal și neîntemeiat, contract condițiilor și procedurii prevăzute de Codul electoral.

În sesizarea depusă la CEC, Țurcanu susține că toate persoanele incluse în listele electorale suplimentare nu locuiesc în localitățile unde au votat, iar actele în baza cărora aceștia au fost incluși în listele electorale au fost eliberate în aceeași zi/

„În această ordine de idei, luând în considerație faptul că între rezultatul obținut de candidatul din partea PDM, Elena Bacalu, pentru care au votat 8 335 de alegători, și rezultatul obținut de candidatul din partea Partidului Socialiștilor din R. Moldova, Vladimir Țurcan, pentru care au votat 8 270, este doar de 65 de voturi, includerea nejustificată și ilegală a unui număr de 362 de alegători în listele electorale suplimentare influențează direct rezultatul alegerilor din această circumscripție”, susține Vladimir Țurcanu.

Astfel, candidatul PSRM solicită CEC să prezinte o informație cu referire la identitatea alegătorilor incluși în listele electorale suplimentare.