Un candidat al Blocului ACUM învinge doi deputați și un fost viceprim-ministru
Potrivit rezultatelor preliminare, după prelucrarea a 100% din procesele verbale, candidatul Blocului ACUM, Dan Perciun a câștigat alegerile în circumscripția 30. Circumscripția uninominală numărul 30 include mai multe adrese din sectorul Ciocana al municipiului Chișinău. În această circumscripție au mai candidat Nae Simion-Pleșca, din partea PDM, Petru Burduja, din partea PSRM, precum și Valentin Dolganiuc care în mai 1998 — februarie 1999, a ocupat funcția de viceprim-ministru.
Dan Perciun este vicepreşedinte al PAS, preşedinte al organizaţiei de tineret a formaţiunii. Anterior, nu a făcut parte din niciun partid, se precizează în profilul realizat în cadrul inițiativei civice „Pentru un Parlament Curat”.
Potrivit CV-ului său, primul loc de muncă după absolvire a fost Ministerul Educației (ME), condus atunci de Maia Sandu. Perciun a fost şeful Departamentului e-transformare al ME, responsabil de implementarea proiectelor educaţionale în tehnologii informaţionale, de elaborarea standardelor de competenţă digitală pentru elevi şi cadre didactice, asigurarea deschiderii datelor ministeriale etc. A plecat din funcţie la 30 octombrie 2015 şi de atunci nu a mai deţinut funcţii publice. A activat în calitate de expert evaluator, consultant, în cadrul unor proiecte la UNICEF, UNDP, Comisia Europeană etc.
În perioada 2017 – 2018 Perciun a obținut un venit de peste 380 de mii de lei de la compania „Civitta Moldova” pentru gestionarea proiectelor, elaborare de studii, cercetări și analize. Conform declarației de avere și interese personale, Perciun deține cota parte dintr-un apartament de 78 m2, dobândit în 2017. Perciun mai declară o donaţie de 25 000 de euro, dar și un împrumut în mărime de 9 000 de lire sterline.
Urmăriți harta interactivă de pe Ziarul de Gardă pentru a vizualiza cine sunt candidații care au câștigat în circumscripțiile uninominale.