Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Un antreprenor, un doctor în…

Un antreprenor, un doctor în drept, un jurnalist și șase lideri de partid candidează la funcția de șef al statului

În două zile de când a fost dat startul înregistrărilor în cursa electorală pentru fotoliul de președinte al R. Moldova, la Comisia Electorală Centrală (CEC) au înaintat actele deja nouă candidați. Aceștia au depus cereri privind înregistrarea grupurilor de inițiativă  pentru colectarea semnăturilor în vederea susținerii lor. Este vorba despre șase lideri ai partidelor aflate la guvernare și opoziție, Dumitru Ciubașenco, candidat desemnat de Partidul Nostru, dar și doi candidați independenți: doctorul în drept, Mihai Corj și antreprenorul Artur Croitor. CEC  a refuzat să-i ofere listele de subscripție pentru colectarea semnăturilor activistului civic Oleg Brega, din motiv că nu a înregistrat un „grup de inițiativă”. 

În termen de 3 zile de la recepționarea actelor depuse, Comisia va verifica corectitudinea acestora și va decide asupra înregistrării sau refuzului înregistrării grupurilor de inițiativă.

Candidații care și-au înaintat candidatura până în acest moment, în ordinea depunerii cererilor la CEC:

  • Partidul Nostru”, candidatul desemnat – Dumitru Ciubașenco;

  • Platforma Demnitate și Adevăr”, candidatul desemnat – Andrei Năstase;

  • Partidul Liberal”, candidatul desemnat – Mihai Ghimpu;

  • Partidul Acțiune și Solidaritate”, candidatul desemnat – Maia Sandu;

  • Partidul Popular European din Moldova”, candidatul desemnat – Iurie Leancă;

  • Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”, candidatul desemnat – Igor Dodon;

  • „Partidul Democrat din Moldova”, candidatul desemnat – Marian Lupu;

  • Candidat independent – Mihai Corj;

  • Candidat independent – Artur Croitor.

 

ppda.md
Mihai Corj, foto: ppda.md

Mihai Corj este doctor în drept, conferențiar universitar, decan al Facultății de Drept a Institutului Nistrean de Economie și Drept și este președinte al Institutului de Creație Legislativă „LEX SCRIPTA”. La 30 martie, acesta a lansat cartea „Sunt un simplu cetățean & Prin știință și credință spre adevăr”. Mihai Corj, care activează drept jurist din 1993, a participat în noiembrie 2015, alături de alți șase candidați, la concursul pentru suplinirea funcției de judecător la Curtea Constituțională din partea Guvernului. Postul a fost însă ocupat de Vea­ce­slav Zapo­ro­jan, Comi­sia de concurs apreciind pres­ta­ția lui drept „una impe­ca­bilă”.

businessul.md
Artur Croitor, foto: businessul.md

Artur Croitor este antreprenor și președinte al  Asociației Businessului Mic şi Mijlociu „LUMEA LIBERĂ”. Aceasta este o asociaţie obştească neguvernamentală, apolitică, nonprofit, constituită în 2014 care enunță drept scopuri realizarea şi apărarea intereselor economice, sociale, culturale, educaţionale, ştiinţifico-inovatoare precum şi altor interese de natură generală antreprenorilor businessului mic şi mijlociu.

 

Peri­oada de desem­nare a can­di­da­ți­lor și colec­tare a sem­nă­tu­ri­lor sus­ți­nă­to­ri­lor can­di­da­ţi­lor a demarat la 31 august 2016, cu 60 de zile  îna­inte de data ale­ge­ri­lor pre­zi­den­ți­ale.

Cam­pa­nia elec­to­rală pen­tru scru­ti­nul din 30 octom­brie 2016 va dura doar o lună și va începe la 30 sep­tem­brie, până la această dată însă, gru­pu­rile de ini­ția­tivă vor tre­bui să colec­teze cel puțin 15 mii de sem­nă­turi în sus­ți­ne­rea can­di­da­tu­lui, pen­tru a intra în cursa elec­to­rală.

Can­di­da­tul la Pre­șe­din­ție tre­buie să aibă 40 de ani împli­niți, să locu­iască în R. Mol­dova cel puțin zece ani și să posede limba de stat. Can­di­da­tul ales la func­ția de preşe­dinte al Repu­bli­cii Mol­dovava fi nevoit să renu­nţe la cali­ta­tea de mem­bru de par­tid sau ori­care altă func­ție publică sau pri­vată. Dacă acum 20 de ani bule­ti­nele afi­şau şi o scurtă bio­gra­fie a can­di­da­tu­lui, noile modi­fi­cări ale Codu­lui Elec­to­ral pre­văd ca bule­ti­nele de vot să includă doar numele, pre­nu­mele şi even­tual par­ti­dul sau forţa poli­tică care a îna­in­tat can­di­da­tura.