Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Stop vot pentru cetățenii care…

Stop vot pentru cetățenii care și-au exprimat opțiunea prin corespondență: „prezență” de aproape 75%

Sursa: Ministerul Afacerilor Externe/Telegram

Circa 1340 de persoane și-au exprimat deja dreptul la vot în cadrul alegerilor pentru funcția de președinte și referendum. Este vorba despre cetățenii aflați în afara țării, care au optat pentru votul prin corespondență. Numărarea și totalizarea voturilor va avea loc la 20 octombrie.

În seara zilei de joi, 17 octombrie, s-a încheiat procesul de recepționare la birourile din străinătate pentru votul prin corespondență, a anunțat vineri președinta Comisie Electorale Centrale (CEC) Angelica Caraman.

Din cele 1808 plicuri care au fost expediate către alegători, 1344 s-au întors la autorități, adică doar aproape 75%. Plicurile care vor fi recepționate peste termen vor fi declarate nevalabile.

Alegătorii care au ales să voteze prin corespondență și-au exprimat opțiunea de vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale și pentru referendum.

Pentru aceste alegeri, CEC a tipărit peste 7,3 milioane de buletine de vot, dintre care 1,7 milioane pentru cetățenii din afara țării.

După închiderea tuturor secțiilor de votare din ţara-gazdă, biroul electoral al secției de votare pentru votul prin corespondență desigilează urnele cu plicurile exterioare personalizate şi începe numărarea voturilor, în prezenţa persoanelor autorizate să asiste la operaţiunile electorale.

În cazul desfășurării celui de-al doilea tur de scrutin, se vor utiliza listele electorale pentru votul prin corespondență întocmite pentru primul tur.

În cazul stabilirii celui de-al doilea tur de scrutin, votarea prin corespondență începe după anunțarea rezultatelor preliminare de către Comisia Electorală Centrală și se încheie odată cu recepționarea plicurilor cu buletine de vot cel târziu la ora 18:00, ora locală a țării-gazdă, în ziua de joi înainte de ziua alegerilor în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin.

Alegătorul care a fost inclus în lista electorală pentru votul prin corespondență și a primit plicul cu materialele pentru votare este responsabil personal pentru asigurarea secretului votului. Buletinul de vot se completează de către alegător astfel încât să fie asigurat votul secret. Alegătorul completează şi semnează declaraţia privind abținerea de la votarea multiplă și confirmarea exercitării dreptului de vot în secret.

Prin completarea și semnarea declarației privind abținerea de la votarea multiplă și confirmarea exercitării dreptului de vot în secret, alegătorul confirmă că îi sunt cunoscute prevederile legii privind răspunderea juridică în cazul încălcării principiilor de participare la vot în mod secret și liber exprimat. Nerespectarea caracterului secret al votului, divulgarea opțiunii de vot exprimate prin corespondență către alte persoane, inclusiv prin fotografierea ori expunerea publică a buletinului/buletinelor de vot sau transmiterea buletinului/buletinelor de vot unei/unor persoane terțe se sancționează în conformitate cu legislația contravențională, după caz, penală.

Statul asigură livrarea plicurilor către alegător și returul acestora prin intermediul timbrelor sau al sigiliilor ce confirmă plata în avans a acestui serviciu.

Moldovenii stabiliți în Canada au dat startul votării prin corespondență. Cezar Gurulea, stabilit împreună cu familia sa de mai mulți ani în această țară, a declarat pentru Ziarul de Gardă că nu a întâmpinat dificultăți în timpul acestei proceduri și consideră că participarea la alegerile prezidențiale și la referendumul privind aderarea țării noastre la Uniunea Europeană (UE) reprezintă o sarcină importantă pentru fiecare dintre noi.

Bărbatul a explicat pașii cu privire la procedura de vot prin corespondență.

„Am văzut anunțuri ale Ambasadei R. Moldova în Canada, dar și anunțuri pe internet despre site-urile unde trebuie de înregistrat și ce trebuie de făcut. M-am înregistrat foarte simplu. Am completat un formular, iar după aceasta a fost confirmată înregistrarea printr-un e-mail. Ulterior am obținut confirmarea că urma să primesc plicul. Săptămâna trecută am primit un plic în care se regăseau alte două plicuri, pentru două tururi. Într-un plic erau formularele pentru referendum și prezidențiale, iar în al doilea doar pentru prezidențiale (…).

N-am întâmpinat deloc dificultăți (în timpul exercitării votului prin corespondență, n.red.), deoarece (buletinele de vot, n.red.) au fost livrate direct acasă și nu a trebuit să mă deplasez. Am fost doar la oficiul poștal ca să transmit plicul (…). Fiecare moldovean trebuie să-și îndeplinească datoria. Toți sunt liberi, nimeni nu este obligat, dar dacă ești cetățean al acestei țări, trebuie să îndeplinești această datorie (…)”, a explicat Cezar.

Votul prin corespondență – premieră pentru R. Moldova

Cetățenii moldoveni din SUA, Canada, Regatul Norvegiei, Regatul Suediei, Republica Finlanda și Republica Islanda au putut vota prin corespondență la scrutinele din 20 octombrie.

În străinătate vor fi deschise 231 de secții de votare în 37 de țări, adică cu aproape 100 de secții mai multe față de ultimul scrutin prezidențial. Cele mai multe secții vor fi deschise în Italia – 60 la număr, urmată de Germania, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, SUA și România. În 16 țări, printre care, Azerbaidjan, Belarus și Republica Bulgară, vor fi deschise câte o secție de votare. În Rusia vor fi deschise două secții de votare deși inițial, CEC solicitase deschiderea a cinci secții.