[sondaj] Unul din doi
Trei partide de dreapta şi centru-dreapta, PAS (Partidul Acţiune şi Solidaritate), „DA” (Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr) şi PLDM (Partidul Liberal Democrat din Moldova), au anunţat public că vor merge la prezidenţialele din 30 octombrie cu un singur candidat. Potrivit unei declaraţii comune, făcută luni, alegerea se va face între Maia Sandu şi Andrei Năstase.
3 partide, un singur candidat: Şanse şi neşanse
Arcadie Suceveanu, Uniunea Scriitorilor, președinte
„3 partide, un singur candidat” nu e rău. Ba e mult mai bine, decât dacă fiecare din cei 3 ar merge cu propriul candidat. Acuma trebuie să vedem ce va urma pe stânga politică. Șansele dreptei le vom putea aprecia în funcţie de cum se vor organiza „trupele” pe centru-stânga, dar şi după scenariile care urmează să fie puse în joc de către partidele de la guvernare. În septembrie lucrurile vor arăta mult mai clar. Din păcate, ar trebui să ne așteptăm că se vor face tot felul de încercări pentru a-i certa pe Năstase cu Sandu. Mecanismele de compromitere deja funcționează. Şi prioritatea va fi de partea acelui candidat, care va avea mai multe şanse să nu fie compromis.
Ion Dolganiuc, primar de Colibaşi, Cahul
La țară, și la Colibaşi la fel, lumea – dacă vreți să mă credeți, e cu gândul acum oriunde, numai nu la alegeri. Toţi sunt pe câmp. Ţăranul, de când e el, de la câmp se hrănește, nu din politică. Despre alegeri vom discuta ceva mai târziu, dar dacă vreţi să ştiţi părerea mea, logic ar fi ca toate partidele care se consideră (nu doar se declară) pro-europene să susţină ideea unui singur candidat.
Alecu Reniță, Asociația Primul Parlament
Cetățenii nu au avut, de la Snegur încoace, un președinte al lor. Dacă toate formațiunile de dreapta ar putea să se organizeze pe o platformă comună cu un singur candidat, iar acest candidat să fie Maia Sandu, șansele ar fi mult mai mari pentru M. Sandu, decât dacă ar candida de una singură… Această încercare de unificare a dreptei e un mare test pentru cei care vor, într-o perspectivă imediată, să-și asume actul guvernării. Dar lucrurile nu trebuie lăsate doar pe seama celor 3. Partidele parlamentare de centru-dreapta, partidele neparlamentare de centru-dreapta și societatea civilă trebuie să constituie această platformă comună, ca să nu ajungem în turul doi cu 2 candidați ai stângii.
Ion Negrei, istoric
Acordul celor 3 e mai degrabă un exercițiu electoral decât o acțiune cu efect practic. Efortul lor e lăudabil, că încearcă să distrugă șandramaua asta de la guvernare, însă două din cele 3 partidele, care au intrat în acest mariaj electoral sunt cu o pondere nesemnificativă în viața publică, iar cel de-al treilea, PLDM, este în criză de imagine. Nici axa guvernamentală nu este într-o situație mai bună. E la pământ. Nu degeaba se vehiculează varianta renunțării la alegerea directă a președintelui în favoarea alegerii lui în parlament. Confuziile sunt foarte mari. Riscul că ne-am putea pomeni cu un vid de putere, care ar conduce la falimentarea R. Moldova ca stat, sunt și mai mari. Electoratul devine tot mai sceptic, nu are o claritate pentru aceste alegeri, și nici forțele politice, nu toate, înțeleg riscurile. Interesele în zona politicului sunt atât de fracționate, încât e imposibil să prognozezi ceva.
Veronica Abramciuk, Fondul „Alternativa”, expert politic
Înțelegerea celor 3 nu a fost ușoară, știind că ambițiile prezidențiale sunt ambiții mari. Dar este o decizie corectă, pentru că în mod separat niciunul nu ar ajunge în turul doi. S-ar putea ca „celor 3” să li se alăture și partide mai mici, dar ponderea lor nu va fi semnificativă. Urmează să vedem cine va fi candidatul, iar dacă ținem cont că „artileria electorală grea” a fost focusată pe Năstase, șansele sunt de partea Maiei Sandu. Există pericolul ca Alianța să fie aruncată în aer? Da. Când Usatîi, Dodon și Năstase amenință cu proteste comune de stradă, jocul este pentru Dodon. Dacă Alianța va rezista, șansele partidei pro-europene se vor egala cu cele ale stângii pro-ruse. În caz contrar, dreapta s-ar putea să eșueze.