Sondaj IMAS: trei partide ar accede în Parlament, la eventuale alegeri parlamentare anticipate
Un sondaj prezentat de Institutul IMAS ( condus de Doru Petruți ) luni, 29 martie, la comanda companiei „Public Media Grup”, arată că, dacă duminica viitoare vor avea loc alegeri parlamentare anticipate, trei partide ar accede în Parlamentul de la Chișinău, PAS și cele două partide din actuala majoritate parlamentară – PSRM și Partidul „Șor”.
Cercetarea sociologică a fost efectuată de IMAS la comanda companiei „Public Media”, realizată în perioada 09 – 23 martie 2021, pe un eșantion de 1115, respondenți cu vârsta de peste 18 ani din 95 de localități din R. Moldova, marja de eroare maximă de eşantionare fiind de ±3.0%.
Potrivit sontajului realizat de Institutul IMAS, dacă duminica viitoare vor avea loc alegeri parlamentare anticipate, trei partide ar accede în Parlamentul de la Chișinău. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) ar obține cele mai multe voturi (42,5%), iar partidele din actuala majoritate parlamentară, Partidul Socialiștilor ar obține 32,7% din sufragii, iar Partidul Politic „Șor” ar aduna 7,1%.
Datele conțin opțiunea respondenților deciși, 910 la număr.
Tot în contextul situației politice, respondenții ar fi fost întrebați cum evaluează activitatea politicienilor. În topul preferințelor s-ar regăsi președinta R. Moldova, Maia Sandu, fiind urmată de liderul socialiștilor Igor Dodon și primarul Capitalei, ales pe listele PSRM, Ion Ceban. Topul este completat de fostul lider al PCRM, Vladimir Voronin, președinta socialistă a Parlamentului, Zinaida Greceanîi, liderul interimar al PAS, Igor Grosu și fostul primar de Orhei Ilan Șor, care în vara anului 2019 a părăsit ilegal țara și că a fost anunțat în căutare națională și internațională.
Anterior, IMAS a prezentat mai multe sondaje făcute la comanda Fundației pentru o Democrație Modernă, asociație fondată în 2017 de mai mulți apropiați ai Partidului Democrat din Moldova, pe atunci condus de Vladimir Plahotniuc. Sondajele făcute la comanda Fundației pentru o Democrație Modernă arătau că cetățenii R. Moldova apreciau cel mai mult activitatea lui Igor Dodon, atunci președinte al R. Moldova, a lui Pavel Filip, pe atunci premier al R. Moldova, a comunistului Vladimir Voronin, a fostului primar de Orhei, Ilan Șor, dar și a fostului lider al PDM, Vladimir Plahotniuc.
În 2017, 39 de organizații ale societății civile au semnat o declarație prin care și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu formularea părtinitoare a întrebărilor în cadrul sondajului sociologic IMAS, lansat la 12 decembrie 2017. Potrivit semnatarilor formularea întrebărilor a influențat opinia respondenților în ceea ce privește activitatea sectorului necomercial și, implicit, rezultatele sondajului. La 18 decembrie 2017, printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul Institutului, IMAS a respins acuzațiile aduse de ONG-urile semnatare.
Pe site-ul companiei Public Media Grup, cea care a comandat ultimul sontaj realizat de IMAS, este indicat că Public Media este o agenție care oferă servicii de consultanţă în crearea de imagine, publicitate stradală mobilă, dar și cercetare de marketing, de piaţă, în domeniul microfinanţării şi audienţei media.