sondaj De ce nu vor socialiștii Ziua Europei pe 9 Mai?
Socialiștii au declarat război Zilei Europei. Un grup de deputați PSRM au înregistrat luni, în Parlament, un proiect de modificare a calendarului zilelor comemorative, de sărbătoare și de odihnă în R. Moldova. Potrivit proiectului, Ziua Europei trebuie exclusă de pe lista sărbătorilor declarate „zi de odihnă” și oficiată pe 8 mai și nu pe 9, concomitent cu sărbătorirea „biruinței în marele război pentru apărarea patriei” (?!). „Sărbătorirea paralelă” a celor două evenimente în aceeași zi, – susțin socialiștii, „ar diminua semnificația istorică a Zilei Biruinței”.
Anatol Petrencu, istoric
Germania nazistă a capitulat în noaptea de 8 spre 9 mai 1945. Cu acest act, războiul în Europa s-a încheiat. A fost o zi istorică, pe care popoarele Europei de vest au ținut s-o marcheze pe 8 mai, iar URSS și statele blocului comunist – pe 9 mai (din cauza diferenței fusului orar). La 9 mai 1950, șeful Externelor franceze, R. Schuman, a lansat propunerea constituirii unei alianțe a statelor europene, ceea ce astăzi este Uniunea Europeană. Și iarăși e o zi istorică, consemnată în Europa. Problema care-i? Că Federația Rusă consideră că victoria asupra Germaniei a repurtat-o exclusiv URSS și 9 mai este doar pentru ei. Propaganda rusă (dar și „socialiștii” lui Dodon care sunt scule docile ale Kremlinului) dorește să impună societății ziua de 9 mai ca zi a biruinței, pentru că asta se încadrează în politica de promovare a măreției Rusiei. Soluția? R. Moldova a declarat oficial că dorește integrarea în UE. Deci, la 9 mai, R. Moldova trebuie oficial să sărbătorească Ziua Europei. În rest, „socialiștii” și alți nostalgici ca ei să sărbătorească ce cred ei necesar în această zi, dar cu respectarea legii.
Valentina Cușnir, Diaspora, Italia, ex-deputată
Parlamentul a intrat pe contrasens cu propriii cetățeni. Cum poți să îți permiți ca într-o situație de criză – și pandemică, și economică, și socială, când lumea nu-și vede capul de probleme, să vii în Parlament cu acest stupid proiect de hotărâre împotriva Zilei Europei. Și asta, în timp ce majoritatea populației R. Moldova își dorește integrarea europeană. Cum să te ții de vechile stereotipuri ideologice și să te opui unei sărbători apropiate sufletului atât celor plecați, cât și celor de acasă, care ne dorim împreună o Europă pașnică și comună pentru toți. Socialiștii, după pierderea alegerilor, sunt în convulsii de moarte şi ca să nu moară șezând, încearcă să se afle în treabă… Apropo, comuniștii, cu cât mai mult interziceau sărbătorile creștine, cu atât ele erau mai sărbătorite. Așa se va întâmpla şi în cazul acesta.
Vlad Bilețchi, președinte Unirea – ODIP
Dat fiind faptul că au eșuat lamentabil la guvernare și nu au realizat absolut nimic din angajamentele publice referitoare la reforme, starea economică, creșterea salariilor, pensiilor, etc., așa-zișii socialiști – reprezentanți ai intereselor lui Putin la Chișinău și aristocrați de speță joasă, profitori în interes propriu și în detrimentul societății colective, de câte ori au avut nevoie să mai pună la cale o hoție sau trădare, au speculat subiecte sensibile pentru societate – statutul limbii ruse, autonomia găgăuză și, mai nou – Ziua Europei. Toate – ca să antagonizeze societatea de orientare europeană cu cea de orientare pro-rusă. Și după 75 de ani de la încetarea celui de-al 2-lea război mondial, ei încă mai urlă militărește pe străzi „victorie” și „putem să repetăm”, în timp ce toată lumea civilizată, în mod normal, sărbătorește Ziua Europei – o zi a concilierii, a păcii și a comemorării celor căzuți pe câmpurile de luptă. Lumea are nevoie de împăcare, nu de parade militare.
Ion Costaș, ex-ministru al Apărării
De ce? Pentru că, în calitatea lor de servili ai intereselor rusești în R. Moldova, au făcut și fac politicile Moscovei. Este un anacronism. Războiul a fost unul mondial, dar victoria ar fi fost doar a lor… URSS, practic, privatizase victoria în cel de-al doilea război mondial. Singura forță victorioasă trebuia considerată armata sovietică și pentru asta aveau nevoie și de o zi de biruință a lor, separată de restul Europei și de restul lumii, 9 mai. Uniunea Sovietică nu mai este, dar tradițiile sovietice au rămas. De ce? Pentru ca Rusia nu vrea să renunțe la sărbătorile și, respectiv, influențele sale în spațiul ex-sovietic… R. Moldova, din momentul în care și-a anunțat cursul de integrare europeană, nu are ce ghici. Pe 8 mai sărbătorim, de rând cu toată Europa, sfârșitul războiului, iar pe 9 mai – Ziua Europei.
Pentru conformitate, P.G.