Socialiștii anunță că vor depune o moțiune simplă împotriva ministrului Justiției și vor cere anularea numirii Veronicăi Dragalin în funcția de șefă a PA
Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) va înregistra în Parlament o moțiune simplă împotriva „politicilor promovate de Guvern în domeniul justiției”, anunță Partidul Socialiștilor într-un comunicat. Deputații socialiști Vlad Batrîncea și Vasile Bolea, au declarat marți, într-un briefing de presă, că „ministrului Justiției Sergiu Litvinenco trebuie să demisioneze”, după ce mai multe conversații private de pe Telegram, atribuite lui Litvinenco, au fost făcute publice pe un site nou creat.
De asemenea, deputații BCS spun că vor cere să fie declarat nul concursul pentru funcția de șef al Procuraturii Anticorupție, în rezultatul căruia Veronica Dragalin a devenit conducător al acestei structuri, se mai arată în comunicatul PSRM.
„Considerăm că acel act prin care dumneaei (Veronica Dragalin n. red.) a fost numită (în funcție n. red.) este lovit de nulitate, deoarece toate acțiunile care au precedat acel concurs rușinos, tot trucajul cu note, toată această acțiune este lovită de nulitate. (…) Vrem să dovedim că aceste acte (prin care Veronica Dragalin a fost numită în funcția de șefă a PA n. red.) sunt nule și dumneaei trebuie să plece prin aceste acțiuni dovedite prin justiția moldovenească”, a declarat socialistul Vasile Bolea.
Socialiștii mai anunță că vor înregistra un proiect de lege prin care se va propune excluderea ministrului Justiției din Consiliul Suprem al Procurorilor (CSP). Potrivit deputaților PSRM, „participarea ministrului în activitatea CSP a condus la presiuni politice asupra membrilor CSP, la deschiderea de dosare penale politice împotriva oponenților guvernării, subordonarea CSP partidului de la guvernare”.
Potrivit regulamentului Parlamentului, moțiunea simplă poate fi inițiată de cel puțin 15 deputați, iar dezbaterea acesteia va avea loc la data stabilită de Biroul permanent, în termen de 14 zile lucrătoare de la depunere.
Ziarul de Gardă a solicitat o reacție de la ministrului Justiție. Până la momentul publicării acestui articol nu am primit un răspuns. Deocamdată, nici șefa de la PA nu a comentat declarațiile deputaților PSRM.
În cadrul ședinței Parlamentului din 10 noiembrie, deputatul socialist Vlad Batrîncea a solicitat audierea ministrului Justiției în contextul scurgerilor de conversații private atribuite lui Sergiu Litvinenco. „Cea mai bună soluție ar fi demisia de onoare”, spunea joia trecută Vlad Batrîncea. Propunerea a întrunit 26 de voturi.
Mai multe conversații private atribuite ministrului Justiției Sergiu Litvinenco pe Telegram au fost făcute publice pe un site nou creat, săptămâna trecută. Potrivit administratorilor acestui portal online, care nu-și divulgă identitatea, aceasta ar fi „cea mai mare scurgere de corespondență privată a oficialilor de rang înalt din R. Moldova”. Pe site se anunță că în perioada următoare vor fi publicate și alte discuții ale altor oficiali de rang înalt din R. Moldova.
Totodată, Guvernul a anunțat că miercuri, 9 noiembrie, au fost sparte mai multe conturi de Telegram care aparțin unor demnitari de stat, printre care contul președintei Maia Sandu și cel al vicepremierului Andrei Spînu.
Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a venit cu o reacție pe pagina sa de Facebook, menționând că „așa-zisele „discuții” care circulă în spațiul public și care aparent ar fi de pe canalul meu de Telegram, sunt un fals ordinar.
Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), a anunțat că, de comun cu angajați ai altor autorități competente, cercetează sub aspect penal spargerea contului de Telegram al șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu.
„Fapta investigată a vizat atât informația textuală, cât și fișiere transmise și primite de către șeful IGP – ilegalitate care între timp a fost întreruptă. Astfel, pe acest fapt a fost pornită urmărirea penală, cu privire la rezultatele căreia oamenii legii urmează să informeze ulterior, în măsura în care aceasta nu ar afecta urmărirea penală”, se arată în comunicat.
Site-ul pe care au fost publicate pretinse conversații ale oficialilor a fost înregistrat marți, 8 noiembrie, în afara R. Moldova. Telegram este un serviciu de mesagerie instantă și VoIP dezvoltată de Telegram Messenger LLP, companie înregistrată în Londra, Regatul Unit, și înființată de antreprenorul rus Pavel Durov.