Siegfried Mureșan, în plenul Parlamentului UE: Este în interesul fundamental al UE să lucreze îndeaproape cu R. Moldova
„Este în interesul fundamental al Uniunii Europene să lucreze îndeaproape cu R. Moldova”. Declarația a fost făcută de către eurodeputatul Siegfried Mureșan, în plenul Parlamentului UE.
„Un cuvânt despre una dintre țările din vecinătatea noastră imediată, doamnă președinte, dragi colegi, în R. moldova, o țară cu care avem frontieră directă, un candidat pro-european, un candidat pro-reformă, atașat de valorile europene și de statul de drept, a câștigat alegerile împotriva președintelui în funcție, pro-rus, pro-Kremlin.
Aceasta este o vestă bună pentru noi, pentru Europa, de aceea fac apel la noi toți să lucrăm îndeaproape cu această țară. Este în interesul lor, dar și în interesul nostru fundamental”, a declarat Mureșan.
Maia Sandu, candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) la funcţia de preşedinte, a obținut cele mai multe voturi în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, organizat la 16 noiembrie, urmând să fie prima femeie președintă a R. Moldova.
Rezultatele preliminare finale arată că Maia Sandu a acumulat 57,75% dintre voturi, iar Igor Dodon – 42,25%.