Siegfried Mureșan: „Dacă oferim Ucrainei o perspectivă clară de aderare la UE, atunci trebuie să oferim exact același lucru și R. Moldova”
Uniunea Europeană trebuie să ofere Republicii Moldova exact ceea ce îi oferă și Ucrainei, susține europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan.
„Dacă oferim Ucrainei o perspectivă clară de aderare la Uniunea Europeană, atunci trebuie să oferim exact același lucru și Republicii Moldova”, spune eurodeputatul.
Mureșan afirmă că Republica Moldova a acționat coordonat cu statele UE pentru sprijinirea victimelor din Ucraina. A acționat ca un stat european, în baza principiilor și valorilor europene.
„Vom avea mult de lucru, sunt multe lucruri de îndeplinit, atât din partea Ucrainei și Republicii Moldova, cât și din partea Uniunii Europene, până la aderarea propriu-zisă a acestor țări. Acum este momentul să spunem Moldovei și Ucrainei că locul lor este în Uniunea Europeană. Acum este momentul să oferim ambelor țări o perspectivă mai clară și să începem procesul de aderare”, a precizat el.
Peședintele ucrainean Volodimir Zelensky a semnat luni, 28 februarie, o cerere de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.
Ulterior, președinții a opt state din Europa Centrală și de Est au cerut luni statelor membre ale Uniunii Europene să acorde imediat Ucrainei statutul de țară candidată la UE și să deschidă discuțiile de aderare.
Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Ucrainei în Regatul Țărilor de Jos, Vsevolod Chentsov, a prezentat cererea Ucrainei lui Philippe Leglis-Costa, Reprezentant permanent pe lângă UE al Franței, care prezidează Consiliul UE.
„A început procedura de examinare a cererii Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană”, titrează presa din Ucraina cu referire la un tweet al ambasadorului extraordinar și plenipotențiar al Ucrainei în Regatul Țărilor de Jos, Vsevolod Chentsov.