Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Șeful Direcției juridice a Parlamentului,…

Șeful Direcției juridice a Parlamentului, reținut în cauza privind trădarea de patrie și spionaj, a fost suspendat din funcție

Foto: parlament.md

Funcționarul din cadrul Secretariatului Parlamentului, cu statut de bănuit într-o cauză penală, a fost suspendat din funcție, „conform legislației în vigoare, pe durata desfășurării investigațiilor realizate de către procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS)”, a anunțat instituția. ZdG a scris anterior că este vorba despre șeful Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă.

„Conducerea Parlamentului, de comun cu Secretariatul Parlamentului acordă tot suportul necesar organelor de drept în vederea continuării obiective a investigațiilor și elucidării cazului.

Potrivit legii, persoana beneficiază de prezumția nevinovăției până la finalizarea acțiunilor procesual penale”, se arată într-un comunicat de presă emis de Legislativ.

Puțin mai devreme, un diplomat rus a fost declarat persoană indezirabilă în R. Moldova.

În Parlament de peste 30 de ani. Cine este Ion Creangă, șeful Direcției juridice a Legislativului, vizat în cauza privind trădarea de patrie și spionaj

Potrivit surselor ZdG, una dintre persoanele reținute pentru de trădare de patrie și complot împotriva R. Moldova este șeful Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă. El ar fi transmis informații despre activitatea Parlamentului asistentului atașatului militar din cadrul Ambasadei Federației Ruse din Chișinău.

Cea de-a doua persoană ar fi un angajat al Poliției de Frontieră care era angajat la Aeroportul Internațional Chișinău și transmitea informații aceluiași angajat al Ambasadei Ruse despre activitatea aeroportului.  

Ion Creangă este angajat al Legislativului din 1992, când a fost angajat în funcția de consultant și apoi în cea de șef al Direcției juridice a aparatului Parlamentului, funcție pe care și-a menținut-o până în prezent, deși componența Legislativului de la Chișinău s-a schimbat la fiecare scrutin parlamentar. Din 1999, Creangă este și reprezentant al Parlamentului la Curtea Constituțională. 

În declarația sa de avere pentru anul 2023 indică venituri de 428 de mii de lei din salariul anual de la Parlament și 96 de mii de lei din indemnizații, 31 de mii – plăți salariale de la Asociația Promo-LEX și 9500 de lei de la Reprezentanța fundației Hanns Seidel în R. Moldova. 

El a mai declarat plăți din arendă de la două companii. De la firma „Stone Shop” SRL a indicat venituri de 215 mii de lei și de la firma „Nedelcu prim” SRL – 33 de mii de lei. Ion Creangă figurează ca fondator la „Stone Shop” SRL, cu o cotă de 20 la sută, împreun că Petru Cibotarenco (24%) și compania „Privat Associates” SRL (56%), deținută de Mihai și Nicolae Donica. Firma „Nedelcu prim” SRL este înregistrată în satul Gotești, raionul Cantemir, localitatea de baștină a lui Ion Creangă și este fondată de Iosif Creangă și Vasile Nedelcu. 

Ion Creangă declară mai multe terenuri agricole, majoritatea obținute prin donație în anul 2023.

El mai declară un apartament obținut, la fel prin donație, în 2014, și trei spații comerciale, unul primit ca donație în 2014, și două cumpărate în 2010. 

Între 1993 și 2012, Ion Creangă a fost lector superior la Universitatea de Stat, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative și la Facultatea de Drept. Potrivit CV-ului său, Ion Creangă a absolvit în 1997 Tehnicumul feroviar din Odesa, în 1992 a absolvit Facultatea de Drept de la Universitatea de Stat din Moldova. 

Ion Creangă are două doctorate. Între 1993-1996 a făcut studii de doctorat în drept administrativ la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj, România, iar între 1997-2000 – studii de doctorat în drept constituțional, la Academia de Științe a Moldovei. 

PCCOCS a anunțat miercuri că doi funcționari din Parlament și din Poliția de Frontieră, bănuiți de trădare de patrie și complot împotriva R. Moldova în comunicarea lor cu angajatul unei ambasade de la Chișinău, au fost reținuți.

Faptele au avut loc începând cu anul 2023, potrivit Procuraturii. Astfel, unul din ei este bănuit de trădare de patrie, după ce ar fi cules și livrat angajatului ambasadei informații pentru a fi folosite împotriva intereselor R. Moldova.

„Cel de-al doilea funcționar este bănuit de complot împotriva Moldovei. Acesta a acționat în scopul obținerii unor beneficii personale. Astfel, funcționarul a menținut contactul cu angajatul ambasadei, în vederea culegerii și transmiterii către acesta a informațiilor pentru a fi folosite în dauna intereselor R. Moldova, precizează PCCOCS.

Urmare a acțiunilor procesual-penale, ambii funcționari au fost reținuți pentru 72 de ore, în scopul „continuării obiective a investigațiilor”, timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.