„Ședința PDM care a durat 7 ore a fost un fel de reglare de conturi între conducerea partidului”. Declarațiile unui deputat care a părăsit PDM
Fosta deputată PDM, Violeta Ivanov, susține că atât plecare ei, cât și a altor colegi din Partidul Democrat are legătură cu subiectele discutate în cadrul ședinței fracțiunii PDM de luni, 4 mai. Ivanov spune că în cadrul ședinței care a durat 7 ore au fost aduse acuzații grave în adresa conducerii partidului și că cei mai mulți dintre participanți au fost spectatori la ședința care, potrivit ei, a fost „o reglare de conturi” între conducerea partidului.
Deputata Violeta Ivanov, care a plecat din PDM, iar ulterior a aderat la Partidul Politic Șor susține că decizia de a părăsi Partidul Democrat a luat-o după ședința fracțiunii PDM de luni, 4 mai. Potrivit ei, în cadrul ședinței au fost aduse învinuiri grave către conducerea partidului, care potrivit deputatei, au rămas deocamdată fără niciun răspuns. Declarațiile au fost făcute de Ivanov în cadrul unei emisiunii de la postul Jurnal TV.
„Întrebarea de ce am plecat eu, de ce sunt toate aceste plecări masive din partid cred că trebuie să-i i-o adresați președintelui PDM, Pavel Filip.
Decizia finală a fost luată la acea ședință a fracțiunii, unde s-au adus acuzații grave și eu aș vrea ca să-i întrebați pe cei vizați. În urma acelei ședințe mulți au luat decizia ca să plece și au plecat. Ședința care a durat 7 ore. În cadrul acestei ședințe au fost aduse învinuiri grave care au rămas fără răspuns. Sunt învinuiri la adresa conducerii partidului. A fost un fel de reglări de conturi între conducerea particului.
Astăzi, cineva dintre apropiații președintelui PDM vine cu care învinuiri că a auzit undeva că cineva a dat și a mituit și așa mai departe, eu aș vrea să-i întreb pe stimații colegi și colegă și așa mai departe, spuneți ce ați văzut la acea ședință de 7 ore. Spune-ți vă rog sunt corecte acele învinuiri sau ieșiți și dezmințițile. S-au adus acuzații grave. La acea ședință eu am fost în calitate de spectator, cum au fost majoritatea participanților. Aș vrea să-i întrebați pe cei vizați, ca ei să vină cu răspunsuri la întrebările și subiectele care au fost discutate.
Persoanele apropiate președintelui au ieșit imediat ca să sustragă atenția publicului și presei de la ceea ce s-a întâmplat în cadrul fracțiunii”, a declarat Violeta Ivanov în cadrul unei emisiuni de la postul Jurnal TV.
La ședința Consiliului politic al Partidului Democrat (PDM) de luni, 4 mai, care a durat mai mult de 6 ore, au avut loc mai multe „discuții aprinse” între membrii fracțiunii parlamentare. Asta spunea atunci președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, care susținea că în PDM „a răbufnit democrația” și tot el ne-a confirmat faptul că atunci liderul democraților, Pavel Filip, a venit cu propunerea de a-l exclude pe deputatul Eugeniu Nichiforciuc din fracțiunea parlamentară a democraților.
Pe 8 mai, deputații Violeta Ivanov și Vladimir Vitiuc au părăsit fracțiunea PDM, iar pe 12 mai au anunțat că aderă la Partidul Șor.