Schimb de favoruri între Igor Dodon și candidatul său la funcția de Ministru al Apărării?
Igor Dodon a anunțat astăzi că a semnat o scrisoare în care recomandă Guvernului să-l înainteze pe Victor Gaiciuc la funcția de ministru al Apărării. Gaiciuc este originar din satul Pepeni, e general din Republica Moldova și a îndeplinit funcția de ministru al apărării al R. Moldova în perioada 19 aprilie 2001 – 15 octombrie 2004.
În 2015, Gaiciuc i-a oferit lui Igor Dodon carnetul de membru al Asociației ofițerilor din R. Moldova, Dodon fiind acceptat drept membru al Asociației în calitate de maior în rezervă, scrie ziarulnational.md
La 27 august curent, Dodon l-a decorat pe Gaiciuc cu „Ordinul Republicii” , pentru că „a contribuit la stabilirea relațiilor interstatale, la promovarea imaginii țării pe plan internațional și la consolidarea statalității. O latură distinctă a activității o constituie protecția socială a militarilor. Sub conducerea sa, Uniunea Ofițerilor a devenit o organizație ce întrunește mii de persoane care la timpul respectiv și-au îndeplinit cu cinste datoria militară”, preciza Președinția.
Totodată, în grupul de persoane care l-au însoțit pe Igor Dodon în Grecia la sfârșitul lunii iulie se află și Serghei Gaiciuc, fiul mai mic al fostului ministru al Apărării, Victor Gaiciuc. În luna septembrie 2011, Igor Dodon i-a cununat pe Sergiu Gaiciuc şi pe Ina Ceban, fiica uneia dintre vânzătoarele stradale de aur, Eugenia Ceban, despre care a scris ZdG.