Rezultate finale în circumscripția nr. 27 (Chișinău). Cine este candidatul care va ajunge în Parlament
Candidatul Blocului ACUM în circumscripția nr. 27, mun. Chișinău, a acumulat cu 8% mai multe voturi decât contracandidatul său, înaintat de PSRM. Bolea Vladimir, înaintat în această circumscripție de Blocul ACUM, a acumulat 41.54% dintre voturile alegătorilor după prelucrarea a 100% din procesele verbale.
Conform informațiilor publicate de Comisia Electorală Centrală, pentru Vladimir Bolea au votat circa 11 de mii de alegători. Cel de-al doilea candidat care a acumulat cele mai multe voturi în această circumscripție este socialistul Radu Mudreac (8 896 voturi), urmat de democratul Veaceslav Nedelea (3 304 voturi).
Vladimir Bolea este președinte al Organizației teritoriale Chișinău a Partidului Acțiune și Solidaritate. Din 2012 și până în prezent acesta activează în calitate de instructor în economie la Școala de Studii Avansate în Jurnalism. Totodată, Bolea este și fondator și director la „Holboca” SRL.
Bolea indică că în perioada 2017 – 2018 a obținut un salariu de peste 33 de mii de RON (circa 134 mii lei moldovenești) din funcția de director al SRL-ului pe care l-a fondat și 3 800 de lei de la Școala de Studii Avansate în Jurnalism. Din partajarea averii Bolea a obținut 20 de mii de euro în baza contractului de divorț. Candidatul Blocului ACUM nu a declarat niciun bun imobil sau mobil în declarația sa de avere și interese personale.
În circumscripția uninominală numărul 27 au fost înregistrați 6 candidați. Primul în buletinul de vot a figurat democratul Veaceslav Nedelea, urmat de socialistul Radu Mudreac și reprezentantul Partidului „Șor”, Cristian Botnarenco. Lista este continuată de candidatul Blocului ACUM, Vladimir Bolea, reprezentantul Partidului Nostru, Ilian Cașu și Augustin Volconovici de la PCRM.
Urmăriți harta interactivă de pe Ziarul de Gardă pentru a vizualiza cine sunt candidații care au câștigat în circumscripțiile uninominale.