Renato Usatîi îl îndeamnă pe Sergiu Rența să își depună mandatul de consilier, după ce alesul local s-ar fi vaccinat în R. Moldova: „Sergiu, așa nu se poate”
„Îl ndemn pe Sergiu Rență să își depună mandatul de consilier. Sergiu, așa nu se poate!”. Declarațiile au fost făcute de președintele „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, într-un briefing de presă marți, 30 martie, după ce în spațiul public au apărut informații, precum că Sergiu Rența, consilier raional din Cahul s-a vaccinat împotriva COVID-19, în R.Moldova.
„În loc să vaccineze medici, au început să vaccineze funcționari publici, președinți de raioane, primari, șefii unor întreprinderi, oameni de afaceri. Unii oamenii de afaceri se angajează, pe timp de noapte, în calitate de servitori în cadrul instituțiilor medicale doar pentru a nimeri pe listele de vaccinare”, a declarat Usatîi.
„Am aflat că Sergiu Rența, membru al Partidului Nostru s-a vaccinat, a publicat documentul, iar fiind întrebat de jurnaliștii de la TV8 a declarat că s-a vaccinat, ca și cetățean român, la Galați, iar acolo, în certificatul de vaccinare scrie și în limba rusă. Este o prostie. După ce am văzut declarațiile lui, chiar dacă este un membru al Partidului Nostru, chiar de la început, eu ca președinte al Partidului Nostru, îl îndemn pe Sergiu Rență să își depună mandatul de consilier. Sergiu, așa nu se poate!”, a mai spus Renato Usatîi.
Sergiu Rența, consilier raional din Cahul, ales pe listele „Partidului Nostru”, a postat pe Facebook o imagine în care se laudă că s-a imunizat cu vaccinul Pfizer. La scurt timp, fotografia a fost însă ștearsă, potrivit stopfals.md.
Sergiu Rența le-a spus jurnaliștilor de la postul de televiziune TV8 că s-a vaccinat în municipiul Galați din România în calitate de cetățean român. Portalul Stopfals.md a verificat afirmațiile consilierului raional din Cahul Sergiu Rența și a constatat că ele sunt false.
Certificatul de vaccinare, publicat de Rența pe Fabecook și ulterior șters, este emis de autoritățile sanitare din R. Moldova, nu de cele din România.
În certificatul lui Rența este indicat numărul de identificare al persoanei, cunoscut în actele emise de autoritățile moldovenești drept IDNP. Aceleași date în România sunt exprimate prin termenul Codul Numeric Personal sau C.N.P., adică codul numeric unic format din 13 cifre, atribuit persoanei fizice, la înregistrarea nașterii în actele de stare civilă.
În certificatul de vaccinare, prezentat de consilier sunt inscripții în limba română, rusă și în engleză. În adeverința de vaccinare, emisă de autoritățile din România sunt inscripții doar în limbile română și în engleză. Acest lucru a fost confirmat pentru stopfals.md, la „linia verde” din România.
În R.Moldova documentul se numește certificat de vaccinare împotriva COVID-19, iar în România este adeverință de vaccinare.
Potrivit stopfals.md, certificatul de vaccinare a lui Sergiu Rența, eliberat, din spusele lui, la Galați este identic cu documentele emise de instituțiile medicale din Cahul.
Citiți și: