RECORD de voturi în diasporă. 3 noiembrie 2024: la secțiile din afara țării au votat cei mai mulți cetățeni ai R. Moldova din istoria alegerilor
Diaspora R. Moldova stabilește un nou record de prezență la un scrutin. Până la ora 18.15, la secțiile de votare din afara țării au votat peste 263 de mii de cetățeni ai R. Moldova. Cifra este mai mare decât cea înregistrată la scrutinul din noiembrie 2020, când fusese stabilit precedentul record.
Datele publicate de Comisia Electorală Centrală (CEC) arată că până la ora 18.15, la cele 231 de secții de votare din străinătate au votat deja 263 de mii 200 de cetățeni ai R. Moldova.
Recordul precedent fusese stabilit în turul doi al alegerilor prezidențiale din 2020, când au votat 263 de mii 188 de cetățeni ai R. Moldova.
La scrutinul din 3 noiembrie, la mai multe secții de votare din diasporă au fost înregistrate cozi. Au fost formate cozi în premieră și la secțiile de votare din Belarus, Azerbaidjan și Turcia, unde, potrivit poliției, există indicii rezonabile că au fost transportați organizat alegători din Rusia.