Raport SIS: Rețeaua „Șor”, orchestrată de la Moscova și susținută de oligarhul Abramovici
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a publicat un raport privind imixtiunea Federației Ruse în procesele electorale din R. Moldova. Conform datelor prezentate în raport, rețeaua „Șor”, care a executat ordinile unui centru de comandă de la Moscova, este susținută și prin contribuția oligarhului rus, Roman Abramovici. Omul de afaceri asigură, totodată, șederea fugarului Ilan Șor în Rusia, oferindu-i casă și mașină.
Joi, 12 decembrie, șeful SIS, Alexandru Musteața, s-a prezentat în plenul Parlamentului pentru a relata despre fraudele electorale identificate și constatate în cadrul alegerilor prezidențiale și a referendumului republican constituțional. Cu rapoarte la subiect au venit și conducătorii altor instituții ale statului, printre care Procuratura Generală (PG) și Comisia Electorală Centrală (CEC).
SIS a confirmat întâlnirea lui Ilan Șor cu Roman Abramovici în Turcia, în noiembrie 2023, cu un an înaintea alegerilor prezidențial și desfășurării referendumului privind vectorul extern al țării. Oligarhul fugar Șor, aflat în Israel în acea perioadă, a zburat în Turcia cu avionul privat al lui Abramovici, lucru despre care ZdG a relatat citând surse, însă articolul a fost rectificat la solicitarea avocaților lui Abramovici, care au trimis în adresa ZdG o cerere prealabilă în care au solicitat eliminarea numelui clientului lor „în lipsa dovezilor”.
Totodată, după strămutarea lui Ilan Șor în Rusia, oligarhul rus Roman Abramovici l-ar fi asigurat cu o casă și mașină, iar numele lui Șor apare în cel mai mare centru comunitar evreiesc, construit de omul rus de afaceri.
Miliardarului rus Roman Abramovici mai este supranumit „portofelul lui Putin”. Odată cu declanșarea războiului în Ucraina, acesta a căzut sub incidența sancțiunilor internaționale, fiindu-i înghețate activele. Când a fost anunţată îngheţarea activelor din Marea Britanie ale lui Abramovici şi ale altor şase oligarhi, ministra britanică de Externe, Liz Truss, a declarat: „Cu legăturile lor strânse cu Putin, ei sunt complici la agresiunea acestuia. Au mâinile mânjite de sângele poporului ucrainean”.
Înaintea războiului, Bloomberg îi estima averea la 13,7 miliarde de dolari, ceea ce l-ar plasa pe locul 128 în topul celor mai bogate persoane din lume. Forbes a calculat că averea sa ar fi de 12,3 miliarde de dolari, plasându-l pe locul 142.