Promo-LEX invită societatea civilă la un protest online: „Condamnăm încălcarea procedurilor de adoptare a legilor în Parlament”
Asociația Promo-LEX invită societatea civilă la un protest online. Organizația condamnă încălcarea procedurilor de adoptare a legilor în Parlament și solicită respectarea statului de drept.
Astfel, asociația își exprimă îngrijorarea cu privire la ultimele proiecte de lege votate în Parlament.
„Suntem îngrijorați și regretăm modul în care în aceste zile sunt votate în grabă o serie de legi foarte importante în Parlamentul R. Moldova. Condamnăm lipsa transparenței, lipsa consultărilor publice, precum și încălcarea procedurilor de adoptare a legilor în Parlament”.
De asemenea, Promo-LEX „invită forțele politice să respecte legislația, procedurile legislative și alte condiții ale unui Stat de Drept”.
Joi, 3 decembrie, din fotoliul deputatului Ștefan Gațcan și înconjurat de socialiști, Vlad Batrîncea a condus o parte din ședința din plenul Parlamentului.
Fără a fi prezentate și examinate, Bătrîncea a supus votului mai multe proiecte de pe agendă, printre care proiectele bugetelor anuale și proiectul socialiștilor prin care SIS-ul să fie scos din coordonarea președintelui R. Moldova.
Deputații Platformei DA au anunțat că pregătesc și urmează să depună la Curtea Constituțională (CC) mai multe sesizări în legătură cu anularea documentelor aprobate astăzi în plenul Parlamentului de la Chișinău.