Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Principele Radu al României, în…

Principele Radu al României, în vizită la Guvern: „Ne-am propus să facem un tur în țările europene ca să facem să se înțeleagă mai bine de ce este important ca R. Moldova să devină membru al UE”

Prim-ministrul Dorin Recean l-a primit în vizită la Guvern pe principele Radu. Agenda discuțiilor a cuprins elemente de actualitate privind starea lucrurilor la nivel local, regional și internațional. O atenție sporită a fost acordată pașilor întreprinși de R. Moldova în procesul de aliniere la standardele europene, potrivit unui comunicat emis de Executiv.

Șeful Executivului și-a exprimat recunoștința pentru eforturile depuse de Casa Regală în promovarea imaginii R. Moldova în lume și fortificarea parteneriatului economic existent între cele două maluri de Prut.

„Vă suntem recunoscători că, prin ceea ce faceți, puneți R. Moldova pe harta lumii, promovați cu atâta generozitate, în marile capitale europene, dezideratul nostru de aderare la UE, dar și pentru că reușiți să mobilizați comunitatea de afaceri românească să investească în țara noastră. E important să intensificăm parteneriatul cu România. Or, tragedia din Ucraina ne apropie și mai mult. De aceea, lucrurile trebuie amplificate și valorificate pentru a avea o convergență și mai mare pe domeniile de interes comun”, a spus Recean.

Alteța Sa Regală principele Radu a declarat că România a trecut prin procesele de aderare la UE și NATO acum două decenii, de aceea înțelege cât de necesară este susținerea țării noastre în fața celor mai importante state ale lumii. 

„Împreună cu Maiestatea Sa Margareta, ne facem datoria pe care o avem față de Coroană, față de strămoși și față de viitorul nostru comun. Ne-am propus să facem un tur în țările europene, acolo unde vocea noastră poate să însemne ceva, iar prin prezența noastră să facem să se înțeleagă mai bine de ce este important ca Republica Moldova să devină membru al UE. Vom începe cu Madridul și Stockholmul. Ținem să facem și la București, și la Chișinău lucruri care să sprijine cooperarea moldo-română pe domeniul educației, economiei și la nivel de societate civilă”, a subliniat principele Radu.

Peste 200 de companii din R.Moldova, România, Polonia, precum și reprezentanții mediului de afaceri din alte state au participat miercuri, 22 februarie, la Forumul Economic, cu genericul „Investiții, Dezvoltare, Integrare Europeană”. Evenimentul a fost organizat sub auspiciul Familiei Regale a României și cu susținerea Ambasadei României la Chișinău.