Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Primii lideri străini care o…

Primii lideri străini care o felicită pe Maia Sandu cu victoria în cursa pentru funcția de președinte

Sursă foto: Marcel Ciolacu/ Facebook

Premierul României, Marcel Ciolacu, și prim-ministrul polonez Donald Tusk sunt primii lideri străini care îi adresează felicitări Maiei Sandu cu victoria în cursa pentru funcția de președinte. Prim-ministrul român a menționat că victoria Maiei Sandu „este o dovadă clară a voinței poporului moldovean de a-și apăra democrația și de a-și asigura drumul către aderarea la Uniunea Europeană.”

„Felicit din toată inima poporul moldovean și o felicit și pe Maia Sandu, pentru o victorie uriașă! Moldovenii din întreaga lume au scris azi istorie. Și-au reconfirmat în fața întregii lumi nu doar curajul, ci și încrederea deplină în viitorul lor european!

S-au luptat cu determinare contra unui mecanism infernal pus la punct de Rusia, care a încercat să submineze masiv democrația prin cumpărarea voturilor la scară largă. Victoria Maiei Sandu în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale este o dovadă clară a voinței poporului moldovean de a-și apăra democrația și de a-și asigura drumul către aderarea la Uniunea Europeană.

Este un moment de mare mândrie și speranță pentru toți cei care cred în valorile democratice și în dreptul fiecărei națiuni de a-și decide propriul destin. Voi continua să susțin din toate puterile Republica Moldova să ajungă acolo unde îi este locul – alături de România în Uniunea Europeană”, se aratăă în mesajul lui Marcel Ciolacu.

Donald Tusk a scris că în ciuda „interferenței agresive și masive a Rusiei în alegerile prezidențiale din Moldova, Maia Sandu a învins favoritul Moscovei”.

„Să sperăm că această tendință va continua în următoarele zile și luni și în alte țări”, a scris Tusk, premirul polonez.

Potrivit rezultatelor preliminare, Maia Sandu a acumulat 51,66% din sufragii.