Primele declarații ale lui Ion Ceban după obținerea celui de-al doilea mandat de edil al capitalei: „Voi fi primarul tuturor, absolut al tuturor”
„Vreau să vă asigur că voi fi primarul tuturor, absolut al tuturor”, a declarat Ion Ceban în cadrul primei conferințe de presă ținută luni, 6 noiembrie, după prezentarea datelor preliminare finale care arată că edilul a luat un nou mandat, din primul tur al alegerilor.
„Vreau să mulțumesc tuturor celor care au ieșit la vot și vreau să vă asigur că voi fi primarul tuturor, absolut al tuturor, și am luat și voi lua în continuare notițe și la acele remarci pe care le-ați făcut, la acele critici care sunt constructive, la acele propuneri care și de la unii contracandidați (…).
Vreau să-i asigur pe toți cei care s-au interesant de situația financiară a municipiului. Astăzi în conturi avem aproape 300 de milioane de lei, ceea ce este un indicator extraordinar de bun în aceste condiții destul de complicate.
Vreau să mulțumesc fiecărui care a fost la secția de votare, pentru că am avut mișmașuri organizate în mod intenționat. Toate acestea au fost documentate, la fiecare secție de votare unde am avut tentative de fraudare a alegerilor, toate materialele sunt probatorii inclusiv video și contestații. Vor fi transmis misiunilor de observare internaționale și organelor abilitate de la Chișinău (…).
Drumuri, trotuare, parcări, ceea ce ține de curțile blocurilor de locuit am spus că va fi o prioritate în acest mandat”, a afirmat Ion Ceban, la sediul partidului pe care l-a fondat, Mişcarea Alternativa Naţională (MAN).
Fostul socialist Ion Ceban a câștigat al doilea mandat de primar al municipiului Chișinău obținând 50.62%, adică 132 802 de voturi.
Contracandidatul său, Lilian Carp, a obținut 28.23%, adică 74 074 din voturi.
Noul Consiliu Municipal Chișinău (CMC) va fi format din reprezentanții a șapte formațiuni politice. Asta arată rezultatele preliminare publicate de Comisia Electorală Centrală (CEC). Astfel, în urma alegerilor locale generale din 5 noiembrie, partidul Mișcarea Alternativă Națională (MAN) și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) au obținut câte 20 de mandate.
Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) s-ar putea alege cu 6 mandate de consilieri municipali, iar Partidul Comuniștilor din R. Moldova (PCRM) – cu două mandate.