Primarul de Hîncești, despre constatările ANI: „Vom merge în proces de judecată”
Primarul de Hîncești, Alexandru Botnari, susține că va merge în proces de judecată după ce Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis joi, 9 iulie, un act de constatare în privința sa, în care este indicat faptul că Botnari a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese prin încheierea unui contract de arendă cu fiul său.
„Vreau să confirm următoarele, într-adevăr este hotărârea Agenției Naționale de Integritate prin care se cere demisia mea din funcție și totodată în această hotărâre este scris că nu am dreptul de a ocupa careva funcție publică pe un termen de trei ani. Acest moment este încă din campania electorală, care a fost desfășurată pentru funcția de primar și aceast demers la Agenția Națională de Integritate este făcut de către Petrușan Marcel, fost concurent electoral al Blocul electoral „ACUM Platforma DA și PAS și care acum nu mai este în acest partid și nu înțeleg unde este. Se ocupă de scris, în loc să ia alte decizii, să contribuie la unele soluționări în oraș și dimpotrivă tot stopează hotărâri, anulează și multe altele.
Vreau să spun următoarele, că nu sunt de acord cu această decizie care este, nu sunt de acord cu ea fiindcă este vorba despre arenda a unui teren, care a participat feciorul meu la licitație și este doar arenda terenului, în urma căreia vin bani în buget și nici de cum nu este un prejudiciu adus autorităților publice locale sau Primăriei. Decizie Consiliului de arendă a acestui teren aparține Consiliului, unde nu am nicio atribuție. Totodată, eu nu am participat la Comisia de licitație, în legătură cu conflictul de interese și a fost alt președinte a ședințe de licitație și dovezi și multe alte lucruri se poate de adus. Așa că, mai departe, vom merge în proces de judecată, dar care va fi hotărârea până la bun sfârșit o să vă anunțăm”, a declarat Alexandru Botnari.
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința primarului municipiului Hâncești, Alexandru Botnari, care ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese prin încheierea unui contract de arendă cu fiul său.
Potrivit materialelor probatorii din dosar, în ianuarie 2018, alesul local, aflându-se în calitate de primar, ar fi încheiat un contract de arendă a unui teren destinat zonei de agrement și amplasat în intravilanul municipiului Hâncești, care ar fi fost adjudecat de fiul său în rezultatul unei licitații.
Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv, inspectorul de integritate va sesiza autoritatea competentă pentru demiterea primarului din funcție și va solicita instanței de judecată anularea acestui contract de arendă.
Primarul riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică și mandatul de primar, pentru o perioadă de 3 ani. Acesta ar putea fi inclus și în Registrul Interdicțiilor al ANI.