Prima vizită a ministrului Emil Hurezeanu în R. Moldova. Acesta este așteptat la Președinție, Guvern și Parlament

Ministrul Afacerilor Externe al României, Emil Hurezeanu, va întreprinde vineri, 31 ianuarie, o vizită de lucru în R. Moldova. În programul vizitei sunt incluse întâlniri cu Mihai Popșoi, Maia Sandu, Igor Grosu și Dorin Recean. Este prima vizită a oficialului de la București de când acesta a preluat funcția de ministru de Externe.
Agenda vizitei oficialului român va include o întrevedere cu omologul moldovean, Mihai Popșoi. Totodată, oficialul român va fi primit de președinta R. Moldova, Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu și prim-ministrul, Dorin Recean.
După întrevederea delegațiilor la Ministerul Afacerilor Externe, miniștrii Mihai Popșoi și Emil Hurezeanu vor susține declarații de presă începând cu ora 11:25, la sediul MAE.
Vizita ministrului român de Externe are loc în contextul unei invitații a omologului său Mihai Popșoi. Acesta a fost invitat în Moldova în cadrul unei conversații telefonice în decembrie 2024.