Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Prankerii ruși spun cum și…

Prankerii ruși spun cum și de ce i-au făcut o farsă Maiei Sandu: „Am contactat biroul ei și am programat conversația”. Administrația Prezidențială nu confirmă că discuția a avut loc

Prankerii ruși Vladimir Krasnov, alias Vovan, și Alexei Stolearov, alias Lexus, susțin că au reușit să îi facă o farsă președintei Maia Sandu, unul din ei dându-se drept prim-ministrul Ucrainei, Denîs Șmîhal. Și surse ale ZdG spun că, în realitate, discuția cu șefa statului, publicată de autorii de farse, a avut loc.

Alexei Stolearov, unul din autorii farsei, a comunicat pentru ZdG că o discuție dintre șefa statului și ei, în care unul se dă drept premier al Ucrainei, a avut loc în realitate, iar asta s-a întâmplat după ce biroul președintei a programat conversația cu pretinsul oficial.

Administrația Prezidențială spune însă, în continuare, că înregistrarea video este o „tentativă de implicare a președintei Maia Sandu într-o manipulare de tip deep fake” și că „declarațiile prezentate în această falsificare nu corespund realității, fiind un trucaj prin montare de imagini și sunet”.

Contactată de ZdG, după discuția cu prankerul rus, purtătoarea de cuvânt a șefei statului, Sorina Ștefârță, ne-a transmis că nu poate confirma că o asemenea discuție a avut loc și amintește că farse de acest gen au fost făcute și la „case mai mari”. Păcăleala autorilor de farse, care au vrut să afle părerea președintei Sandu despre criza gazelor naturale, dar și cum ar putea acționa R. Moldova în cazul unei escaladări a războiului din Ucraina spre regiunea Odesa, a generat însă știri false despre o posibilă mobilizare militară a moldovenilor.

Totul a început cu o știre falsă despre „mobilizarea” moldovenilor

Luni, 3 octombrie, canalul de Telegram „WarGonzo”, parte a unui proiect militar asociat cu serviciile speciale rusești, gestionat de Semyon Pegov, un jurnalist rus, propagandist, a publicat o postare în care scrie că președinta Maia Sandu se pregătește să anunțe mobilizarea militară a cetățenilor, care, împreună cu militarii din România, ar urma să deschidă un nou front în războiul din Ucraina pentru a opri înaintarea militarilor ruși spre Nikolaev și alte localități.

Ulterior, un alt canal de Telegram rusesc a publicat o secvență video în care președinta Maia Sandu ar purta o discuție, în limba engleză, cu premierul Ucrainei. Discuția este dublată în rusă.

Autorii postării au declarat că Sandu ar fi gata să declare mobilizarea în R. Moldova și că ar lucra în strânsă colaborare cu România.

„Maia Sandu este pregătită să declare mobilizarea în R. Moldova și lucrează deja în strânsă colaborare cu România pentru „a se apăra cât mai eficient, în măsura în care resursele vor permite”, se arată pe canalul de Telegram.

Președinția: „Un trucaj prin montare de imagini și sunet”

În aceeași zi, Administrația Prezidențială a reacționat printr-un comunicat de presă. Instituția a negat autenticitatea declarațiilor atribuite președintei Sandu, menționând că acestea „nu corespund realității, fiind un trucaj prin montare de imagini și sunet”.

„Administrația Prezidențială dezminte autenticitatea declarațiilor atribuite Președintei Maia Sandu într-o pretinsă discuție purtată de Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu Prim-ministrul Ucrainei, Denîs Șmîhal. Înregistrarea video este o tentativă de implicare a Președintei Maia Sandu într-o manipulare de tip deep fake. Declarațiile prezentate în această falsificare nu corespund realității, fiind un trucaj prin montare de imagini și sunet”, se arată în comunicatul remis de Administrația Prezidențială.

Și Ministerul Apărării a reacționat, precizând, într-un comunicat de presă, că informația publicată de unele surse mass-media din Federația Rusă referitor la o mobilizare militară în R. Moldova care ar urma să fie anunțată de președinta Maia Sandu este falsă.

Marți, 4 octombrie, pe site-ul rusesc Rutube.ru a fost publicat un clip video cu o durată de 18 minute cu titlul „Farsă completă cu președintele Republicii Moldova Maia Sandu”. În discuție, un bărbat se prezintă drept premierul Ucrainei, iar șefa statului îl salută și vorbește cu el despre criza energetică, lupta împotriva corupției și reforma justiției din R. Moldova, dar și despre pericolul războiului rusesc în Ucraina.

Pranker: „Am contactat biroul ei și am programat o astfel de conversație”

ZdG a discutat cu Alexei Stolearov, alias Lexus, unul din autorii farsei. Acesta ne-a spus că i-au făcut o farsă președintei, întrucât au vrut să afle părerea ei despre criza gazelor naturale, dar și cum ar putea acționa R. Moldova în cazul unei escaladări a războiului din Ucraina. Totul s-ar fi făcut, după spusele acestuia, conform protocoalelor.

„Subiectul despre R. Moldova este menționat, în prezent, des în știri, așa că ne-am întrebat ce crede cu adevărat doamna președinte despre situația gazelor. În egală măsură am fost interesați cum ar putea acționa R. Moldova în cazul escaladării conflictului în Odesa. Am contactat biroul ei și am programat o astfel de conversație. Practic, asta-i tot”, a comentat pentru ZdG Alexei Stolearov.

Solicitată de ZdG, Sorina Ștefârță, purtătoarea de cuvânt a Președinției, ne-a transmis că nu deține informații și nu poate confirma că o asemenea discuție a avut loc și că poziția oficială a instituției este că video-ul este trucat.

Totodată, Ștefârță a amintit că farse de acest gen au fost făcute și la „case mai mari”, cu sisteme de securitate mult mai sofisticate.

Cei doi prankeri ruși sunt cunoscuți pentru farsele telefonice făcute mai multor politicieni și vedete din show-business, printre care președintele Franței Emmanuel Macron, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, fostul conducător al Uniunii Sovietice Mihail Gorbaciov sau artistul Elton John.

În octombrie 2015, „Lexus” şi colegul său de emisiune, Vladimir Krasnov, poreclit „Vovan”, au vorbit la telefon cu președintele de atunci al R. Moldova, Nicolae Timofti, și ministrul de Interne Oleg Balan, prezentându-se drept oficiali din Ucraina.

În discuția purtată de Timofti cu umoristul care s-a prezentat drept guvernatorul regiunii Odesa, Mihail Saakașvili, al doilea spune că l-a telefonat pe primul și au căzut la o înțelegere să-l aresteze pe Renato Usatîi, la Odesa.

Iar în 2016, ţinta farsei telefonice a fost ex-ministra Culturii, Monica Babuc, cu care „Vovan” a făcut o înțelegere cum că R. Moldova va acorda asistenţă în obţinerea punctajului maxim din partea țării noastre pentru Ucraina, la concursul internaţional de muzică „Eurovision”. Atunci Babuc îi promitea autorului de farse că va încerca să vadă ce se poate face şi că va vorbi cu conducerea IPNA „Teleradio-Moldova”, care organizează concursul în R. Moldova.