Poziția delegației UE în R. Moldova în legătură cu modificarea și completarea recentă a Codului serviciilor media audiovizuale
Delegația Uniunii Europene în R. Moldova a anunțat joi, 10 decembrie, că UE se așteaptă ca orice modificare a Codului Audiovizualului să se bazeze pe consultări ample, într-un proces transparent, incluziv, care implică mass-media, societatea civilă și alte părți relevante.
Potrivit organizației, „UE acordă o atenție deosebită situației mass-media din Moldova și, în special, luptei împotriva dezinformării”.
„Libertatea presei și pluralismul sunt elemente importante ale unei democrații și trebuie susținute”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
De asemenea, organizația menționează că trebuie luate în considerare cele mai bune practici internaționale și accesul cetățenilor la informații.
„Adoptarea rapidă a modificărilor Codului Audiovizualului nu ar indica faptul că vreunul dintre aceste principii a fost respectat. O astfel de schimbare directă ar putea lăsa R. Moldova fără nicio protecție împotriva dezinformării și propagandei”, se mai arată în comunicat.
Zilele trecute mai multe Organizații neguvernamentale de media își exprimau îngrijorarea față de recentele modificări și completări a Codului serviciilor media audiovizuale operate de Parlament la inițiativa deputaților PSRM Vasile Bolea, Bogdat Țîrdea și Adrian Lebedinschi.
ONG-urile de media solicită implicarea factorilor de decizie din Moldova, dar și misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău „pentru ca, împreună, să zădărnicim adoptarea unor legi motivate de interese politice, pe măsură să deturneze dezvoltarea mass-mediei pe principii democratice și să îngrădească drepturile și libertățile jurnaliștilor”.