PLDM se solidarizează cu protestul din capitală
Partidul Liberal Democrat din Moldova a anunțat că nu este de acord cu decizia și acțiunile colegilor săi care au votat pentru Guvernul Filip.
„PLDM se desolidarizează de opţiunea celor 8 deputaţi aleşi pe lista noastră electorală care, în virtutea unor interese conjuncturiste individuale, au votat pentru învestirea guvernului Filip. PLDM nu-şi asumă responsabilitatea politică pentru activitatea celor 3 ministere şi unui viceprim-ministru care, chipurile, sunt conduse de reprezentanţi ai echipei noastre.
În condiţiile enunţate, PLDM consideră că la învestirea şi inaugurarea guvernului Filip au fost sfidate atât normele legale, cât şi bunul simţ, iar legalitatea şi credibilitatea acestuia ridică mari semne de întrebare.
Constatăm cu îngrijorare şi revoltă instaurarea controlului deplin al Partidului Democrat asupra executivului, parlamentului, organelor de drept şi de anchetă penală, justiţiei, sistemului judecătoresc şi a celei mai mari părţi a mass-media.
PLDM se solidarizează cu protestul paşnic al cetăţenilor, pronunţându-se ferm împotriva violenţelor, provocărilor şi devastărilor edificiilor publice. Considerăm că există suficiente metode paşnice şi democratice de a impune guvernarea să servească statul şi cetăţenii, situaţia contrarie prezumând dreptul incontestabil al cetăţenilor de a cere alegeri anticipate”, susțin reprezentanții PLDM.