Platon vrea să candideze la funcția de președinte
Omul de afaceri Veaceslav Platon vrea să candideze la funcția de președinte a R. Moldova. Informația a fost confirmată de către avocata Ana Ursachi.
„Veaceslav Platon a dorit demararea acestei proceduri, iar noi i-am acordat consultație juridică. A fost înregistrat grupul de inițiativă de colectare a semnăturilor în vederea înscrierii sale în cursa electorală. În prezent, procedura este îndeplinită în proporție de 99%. Singurul lucru care ne-a mai rămas să-l facem este prezența fizică a lui Platon la CEC. Plănuiam să ajungem la Comisia Electorală Centrală la ora 14:00, dar nu va fi târziu nici la ora 17:00. El trebuie să depună o semnătură la CEC prin care acceptă ca aceste semnături să fie colectate de un grup de inițiativă și să devină candidat oficial, cu acte în regulă”, a declarat avocata.
Ieri, 8 septembrie, avocații lui Platon au fost la DIP și am solicitat escortarea lui. „Aceștia au acceptat, pentru că nu au cum să-i încalce un drept constituțional, însă, colaboratorii penitenciarului 13 au fost mai creativi și astfel, astăzi, instituția este închisă, iar pe ușă este un anunț în care scrie că are loc dezinsecția. Astfel, pușcăria s-a închis tocmai în ziua în care Platon trebuie dus la CEC și exact în ziua când la Platon urma să vină procurorii ca să-l audieze, după declarațiile răsunătoare pe care le-a făcut în cadrul ședinței de la Curtea de Apel Chișinău”, s-a arătat indignată Ana Ursachi.
Avocata ne-a mai spus că Veaceslav Platon continuă să stea într-o celulă din subsolul penitenciarului. „Este o celulă plină cu insecte, puțină lumină și foarte umedă. Singurul lucru pe care l-a primit a fost o plapumă”, a menționat Ursachi.
În cazul în care Veaceslav Platon va fi înregistrat în cursa electorală în calitate de candidat la funcția de șef al statului, acesta ar putea fi eliberat. Conform art. 46, alin. 5 din Codul Electoral, candidaţii „nu pot fi traşi la răspundere penală, arestaţi, reţinuţi sau supuşi unor sancţiuni administrative fără consimţămîntul organului electoral care i-a înregistrat, cu excepţia cazurilor de infracţiuni flagrante”.
Menționăm că astăzi, este ultima zi pentru înregistrarea grupului de inițiativă la CEC.