Platforma DA a prezentat la CEC 25 de mii de semnături
Comisia Electorală Centrală a recepționat listele de subscripție cu 25 de mii de semnături, depuse de grupul de inițiativă în susținerea candidatului Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA), Andrei Năstase.
În termen de 7 zile din data depunerii, CEC urmează să examineze setul de documente, să verifice listele de subscripție prezentate și să decidă asupra înregistrării sau refuzului înregistrării candidatului desemnat în alegeri.
CEC a înregistrat 24 de grupuri de inițiativă în vederea susținerii candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova. Până la acest moment trei gruprui de inițiativă au reușit să colecteze semnăturile necesare și au prezentat listele de subscripție la CEC pentru verificarea lor. Este vorba despre grupul de inițiativă în susținerea liderului PDM, Marian Lupu, cel pentru susținerea liderului PL, Mihai Ghimpu și grupul care a colectat semnături pentru susținerea candidaturii președintelui PPEM, Iurie Leancă