Peter Stano: UE urmărește cu atenție procesul electoral din Republica Moldova
Alegerile prezidențiale din 1 noiembrie reprezintă un moment important în parteneriatul dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, care urmărește cu atenție procesul electoral, spune Peter Stano, purtătorul de cuvânt al coordonatorului politicii externe și de securitate a Uniunii Europene Josep Borrel.
Oficialul european și-a exprimat vineri, într-o conferință de presă, speranța că scrutinul va fi liber și transparent.
„Alegerile vor reprezenta un moment important în relațiile dintre Republica Moldova și UE. Republica Moldova este o țară asociată și un partener important pentru noi. Urmărim și vom urmări cu mare atenție procesul electoral și rezultatele. Sperăm că aceste alegeri vor fi corecte, transparente, cu respectarea drepturilor și a standardelor democratice”, a spus Stano.
Acesta a adăugat că UE susține și respectă orice alegere pe care o va face poporului Republicii Moldova, în cadrul unui scrutin liber și corect.
Alegerile prezidențiale urmează să aibă loc la 1 noiembrie.
Lista candidaților înregistrați:
- Renato Usatîi, Partidul Politic „Partidul Nostru”.
- Andrei Năstase, Partidul Politic – Platforma Demnitate și Adevăr
- Tudor Deliu, Partidul Liberal Democrat din R. Moldova
- Igor Dodon, Adunarea cetățenilor
- Violeta Ivanov, Partidul Politic „Șor”
- Maia Sandu, Partidul Acțiune și Solidaritate
- Octavian Țîcu, Partidul Unității Naționale
- Dorin Chirtoacă, Mișcăea Politică UNIREA.