Editorial PAS și „peștișorul de aur”
În două săptămâni anul se înnoiește… Nu am reușit să ieșim ca lumea dintr-un an electoral, că intrăm în altul, în care (potrivit avertismentelor „stângii”) ne așteaptă încăierări politice grele pentru întâietate, mult mai complicate și mai dificile decât în cadrul localelor din acest an. Considerente ar fi mai multe.
Dar, până la urmă, contează cine și cum tratează importanța și cauza acestor alegeri pentru R. Moldova, ținând cont de faptul că: unu – aceste alegeri vor fi precedate de alegerile prezidențiale din Federația Rusă (17 martie 2024), care puțin probabil să nu-și aibă impactul și asupra situației politice din R. Moldova. Doi: Camera Inferioară a Parlamentului rus a decis desfășurarea alegerilor prezidențiale și în regiunile ocupate ale Ucrainei: Donețk, Lugansk, Zaporijjea și Herson – fapt care de asemenea și-ar putea avea repercusiunile lui asupra „dispoziției” electorale a unor „elite” politice de la noi. Trei: Vladimir Putin a anunțat că va candida pentru un nou mandat la președinția Rusiei (fapt care îl poate menține la putere până în 2030 – ani hotărâtori pentru perspectiva europeană a R. Moldova). Patru: în 2024 s-ar putea să aibă loc (în condiții de război) alegeri prezidențiale și în Ucraina. Cinci: Moscova a anunțat că Rusia încă nu și-a realizat misiunea în Ucraina – lucru pentru care va mări cu 170 de mii de soldați numărul de trupe pe care le are la activ – un total de 1,3 milioane, potrivit unui decret semnat săptămâna trecută de V. Putin. Șase: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că Alianța trebuie să fie pregătită să primească și vești proaste de pe frontul din Ucraina, în timp ce trupele ruse şi-au intensificat asalturile pe mai multe linii ale frontului din estul Ucrainei. Șapte: pe 6 decembrie, Senatul american a blocat cererea Casei Albe de acordare a unui ajutor de urgență în valoare de 106 miliarde de dolari, în principal, pentru a ajuta Ucraina să lupte în războiul cu Rusia…
Blocarea acestui ajutor ar fi „cel mai mare cadou” oferit preşedintelui rus Vladimir Putin, a avertizat în aceeași zi, într-un discurs televizat, președintele american Joe Biden, cu precizarea că „dacă Putin va reuşi să pună mâna pe Ucraina, nu se va opri aici… Nu-l putem lăsa pe Putin să câștige”, a declarat Biden. De fapt, în cazul războiului din Ucraina nu ar trebui să câștige nimeni. Ori trebuie să câștige toți. Iar asta ar însemna readucerea Ucrainei la pace. Din păcate, și la aproape doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina, lucrurile rămân pe vechi: și în Ucraina, și în jurul Ucrainei, și peste tot unde a ajuns ecoul războiului sau există riscul extinderii lui. Pacea nu mai preocupă pe nimeni sau pe tot mai puțini. Războiul a descurajat pe oricine s-a apucat să facă pace în Ucraina. Verdictul președintelui Putin „Ucraina nu are viitor” rămâne în picioare. Și asta, probabil pentru că pacea nu aduce bani. Marile venituri și bugetele „grase” provin din războaie.
PAS forțează pasul și caută să anticipeze și să se pregătească cu rezervă de timp pentru noul scrutin electoral, ca să nu-i prindă prezidențialele nepregătiți, așa cum s-a întâmplat în cazul localelor. Președinta Maia Sandu încearcă să recupereze, în măsura șanselor pe care i le mai poate oferi 2023, măcar câteva din „bilele albe” pe care PAS le-a pierdut în fața contracandidaților săi la alegerile locale din noiembrie.
Paradoxul cel mare (de fapt, marea prostie a secolului XXI), după ce au fost date jos toate cortinele de fier, știți care-i? Că și la distanță de peste 2000 de ani, de la nașterea lui Hristos, după ce libera circulație a devenit posibilă pe întreg globul, războaiele rămân să dicteze condiția și regulile relațiilor în această lume. Din păcate. Nu știu dacă ăsta este gândul care ne-ar însoți când o fi să ne despărțim de 2023 și să ne lăsăm luați în primire de 2024, dar, oricum, e și el parte din 2023. Curios, cum ne va lăsa peste un an și 2024, după ce-și va încheia „mandatul”? Tot cu speranța la pace și cu un război ucigător în vecinătate? Și cum vom trece și noi peste „războaiele” noastre interne (alegerile prezidențiale), în situația în care în Ucraina lucrurile par să se complice. Nu va fi simplu. Reieșind din tot ce s-a întâmplat în timpul localelor, alegerile vor fi foarte tensionate. Localele și prezidențialele nu sunt pe același cântar.
PAS forțează pasul și caută să anticipeze și să se pregătească cu rezervă de timp pentru noul scrutin electoral, ca să nu-i prindă prezidențialele nepregătiți, așa cum s-a întâmplat în cazul localelor. Președinta Maia Sandu încearcă să recupereze, în măsura șanselor pe care i le mai poate oferi 2023, măcar câteva din „bilele albe” pe care PAS le-a pierdut în fața contracandidaților săi la alegerile din noiembrie. În data de 9 decembrie, sub egida președintei Maia Sandu și în colaborare cu Asociația „Congresul Autorităților Locale din Moldova” (CALM), la Chișinău a fost organizat Forumul primarilor noi aleși, indiferent de zodii, obsesii și culoare politică. Evenimentul a reunit peste 700 de reprezentanți ai administrației publice locale din cei 895 câți au câștigat alegerile.
Maia Sandu le-a cerut aleșilor locali să fie cooperanți, să accepte crearea parteneriatelor dintre toate nivelurile administrației publice și prin efort comun să participe la crearea unor comunități puternice, stabile politic și social, cu teritorii dezvoltate și nivel confortabil de viață. Faptul că la for au participat mai bine de 2/3 din primari e un punct bun de pornire pentru PAS în dezvoltarea relațiilor cu puterea locală și în refacerea imaginii PAS în teritoriu, în contextul alegerilor prezidențiale și al spargerii frontului anti PAS care este pus la cale de partidele de stânga. Dar contează ce efecte vor avea aceste parteneriate pentru populație, să nu se întâmple să rămână doar o acțiune preelectorală și electorală, cu majorarea salariilor pentru primari și secretari. Și atât. Tot așa cum a fost până la asta pentru deputați și miniștri. Dacă lucrurile se vor limita la asta, PAS s-ar putea să se pomenească la prezidențialele din 2024 în fața coveții sparte, chiar dacă a avut patru ani peștișorul de aur în mâini.