Partidul Democrat a aprobat lista pentru alegerile parlamentare anticipate. Primii trei sunt Pavel Filip, Alexandru Jizdan și Monica Babuc
Partidul Democrat a aprobat lista pentru alegerile parlamentare anticipate, sâmbătă, 15 mai, în cadrul ședinței Consiliului Politic Național.
„Am demonstrat că facem ALTFEL de politică, am făcut şi o ALTFEL de listă pentru alegerile anticipate. Această listă a fost bazată pe mai multe criterii de meritocraţie şi avem o reprezentativitate bună pe criterii de gen, profesionalism, reprezentanţi din teritoriu şi ai tinerilor. Sunt în mare parte oameni care au realizat mai multe lucruri în viaţa lor. Sunt membri ai Guvernului pe care l-am condus şi care a înregistrat rezultate, preşedinţi de raioane care au implementat reformele elaborate de Guvernul nostru. Avem toate resursele necesare pentru a înregistra un rezultat bun în aceste alegeri”, a declarat Pavel Filip.
Primele 20 de persoane din lista echipei PD sunt: Pavel Filip, Alexandru Jizdan, Monica Babuc, Ghenadie Buza, Mihai Olărescu, Nicolae Ciubuc, Svetlana Rotundu, Ion Leucă, Valentina Rotaru, Natalia Roşca, Mihai Popa, Igor Vremea, Viorel Babii, Nicolae Gorban, Serghei Rapcea, Ghenadie Muntean, Marina Novac, Tamara Verejan, Ana Aramă și Cecilia Graur.