Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Panică în rândul susținătorilor lui…

Panică în rândul susținătorilor lui Șor care au luat carduri MIR de la blocul „Victoria”: banca i-ar fi anunțat că au acumulat datorii. Ex-deputatul fugar: „Nu există limite de credit”

Imagine simbol

Sute de susținători ai blocului „Victoria” anunțat la Moscova, format din partide afiliate lui Ilan Șor, s-ar fi trezit cu datorii pe care urmează să le achite băncii ruse Promsvyazbank, scrie Deschide.md.

Înainte de publicarea articolului de către Deschide.md, în seara de luni, Șor a calificat mesajele primite de oameni drept „mesaje false de la Promsvyazbank”. Acesta a negat că „beneficiarii” banilor primiți pe conturile băncii aflate sub sancțiuni internaționale ar datora instituției financiare vreun leu.

„Ea (președinta Maia Sandu n.r.) este gata să recurgă la cel mai murdare trucuri, doar să nu lase opoziția să ajute oamenii. Că doar anume datorită acestei bănci transferăm alocații lunare persoanelor în vârstă și bugetarilor.

Sandu a implicat resursele administrative, jegoșind și operatorul de telefonie mobilă, făcându-l să trimită SMS-uri oamenilor despre „limitele de credit”. 

Aceasta este o minciună: nu există limite de credit, niciunul dintre beneficiarii de asistență socială nu datorează Promsvyazbank niciun leu”, a scris Ilan Șor pe rețelele de socializare.

Sursa: Ilan Șor/Telegram

Deschide.md a scris că mai multe persoane ar ar fi primit în seara zilei de luni, 7 octombrie, mesaje de la instituția financiară din Rusia, prin care aceștia sunt anunțați că, începând cu 1 noiembrie, urmează să ramburseze un credit obținut anterior.

Limita dumneavoastră de credit a fost epuizată. Termenul primei plăți va începe de la 1.11.2024. Pentru fiecare zi de întârziere se va aplica o penalitate de 0,1%”, se arată în mesajele primite.

După ce au primit mesajul, speriați, oamenii ar fi început să-i sune pe „curatorii lor” din cadrul blocului, însă aceștia ar fi refuzat să le ofere un răspuns clar.

Am primit un mesaj, precum că avem datorii pe care trebuie să le plătim. Nu este în regulă ce se întâmplă. Ne-au promis una, dar vedem cu totul altceva. Am căzut în capcană. Nu ne-am așteptat la așa ceva”, a declarat o femeie dintr-o localitate din nordul R.Moldova.

Aceeași situație ar fi fost înregistrată și la Sud.

Ieri a venit un mesaj că am un credit de achitat, iar pentru fiecare zi de întârziere vor fi aplicate penalități. Nu știu ce să fac cu aceasta. Am sunat de câteva ori pe reprezentanții blocului, dar nimeni nu răspunde. Nu înțeleg de ce se comportă așa cu noi? Au promis una, dar vedem altceva. Sunt șocat. Eu și consătenii suntem îngrijorați și nu știm ce să facem. Ce va fi mai departe”, a spus un bărbat din Cahul.

Nu înțeleg nimic. Ce fel de credite? Am doi copii. Șor ne-a promis „munți de aur”, dar vedem că pe numele nostru sunt scrise niște credite. Toți sunt panicați. Nu știm ce să facem. Nimeni din blocul „Victoria” nu răspunde la apeluri, nici măcar la oficiul central. Și-au „băgat piciorul” în noi. Cum trebuie să achit acum acest credit? Am vreo 10 cunoscuți care au aceeași situație. Nu cunoaștem ce să facem”, a adăugat un bărbat din Găgăuzia.

Recent, șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP) Viorel Cernăuțeanu a îndemnat cetățenii să fie atenți și să se întrebe cum ar putea o instituție financiară străină să le acorde bani fără a vrea să și-i recupereze mai târziu.

Centrul Național Anticorupție (CNA) a anunțat luni, 7 octombrie, despre recepționarea de la IGP a peste 100 de procese-verbale de constatare a contravenției cu privire la coruperea electorală pasivă.

Este vorba despre constatarea faptelor de pretindere, acceptare sau primire, personal sau prin mijlocitor, de către un alegător a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor. Astfel pentru comiterea acestei contravenții, legislația în vigoare prevede o amendă de până la 37 500 de lei.

În R. Moldova se atestă un fenomen amplu de finanțare ilegală a unor partide și de corupere a alegătorilor în ajunul alegerilor prezidențiale și a referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană, susțin reprezentanții organelor de drept. Acestea au efectuat pe 3 octombrie mai multe percheziții în cadrul unei cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă și a concurenților electorali – săvârșită în proporții mari.

Conform poliției, persoane afiliate „organizației criminale” conduse de fugarul penal Ilan Șor, au fost instruite să racoleze oameni pentru a vota la scrutinul electoral în favoarea unui candidat, dar și pentru a vota cu opțiunea „Nu” la referendumul privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană. Din „grupul
criminal” fac parte inclusiv persoane ce se află pe teritoriul Federației Ruse.

Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției, susține că Poliției îi sunt cunoscute cazuri de corupere a 130 000 de cetățeni, înregistrate doar pentru luna septembrie. Acestora le-au fost transferați bani din Rusia, de la banca SberBank, care se află pe lista sancțiunilor internaționale. Doar pentru luna septembrie, oamenii legii au documentat evidența a unor transferuri de peste 15 milioane de dolari.

„Țin să menționez că poliția a documentat evidența transferurilor doar pentru luna septembrie de peste 15 milioane de dolari care au fost transferați în adresa acestor persoane, care au diferite roluri în procesul respectiv. Pornind de la liderii oficiilor teritoriale care sunt, acele persoane care sunt președinți de secții, iar dacă o să ne uităm, de principiu, au fost instituite câte o persoană pentru fiecare secție de votare. Deci sunt peste 50 de mii de activiști”.

La Comrat pe la Tiraspol. ZdS demonstrează că pensionarii și angajații de stat găgăuzi pot retrage banii de pe cardurile rusești „Mir”


În cadrul unei vizite la Moscova, bașcana UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul, a semnat un acord cu banca rusească „Промсвязьбанк” („Promsviazbank”, n. red.), pentru ca pensionarii găgăuzi și angajații de stat din regiune să primească, lunar, bani din Federația Rusă pe carduri „МИР” (Mir, n. red.). Banca rusă, aflată sub incidența sancțiunilor internaționale, acționează ca intermediar, în timp ce sponsorul real este organizația autonomă nonprofit – „Eurasia”, care are o singură angajată, o apropiată a oligarhului fugar Ilan Șor.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, a precizat că „inițiativa” nu este posibilă nici tehnic, nici legal. „Regretul cel mai mare este că, în cazul de față, sunt prostiți oamenii care vor avea speranțe deșarte, din nou”, a punctat el. Zona de Securitate (ZdS) demonstrează că una dintre modalitățile de a primi banii este de a-i retrage prin intermediul băncilor din regiunea transnistreană.