ONU: Peste 1,5 milioane de refugiați au părăsit Ucraina în 10 zile
Peste 1,5 milioane de refugiați din Ucraina au trecut granița țările vecine în ultimele zece zile, aceasta fiind criza de refugiați cu cea mai rapidă creștere din Europa de după al Doilea Război Mondial, afirmă înaltul comisar al Națiunilor Unite (ONU) pentru refugiați, Filippo Grandi.
More than 1.5 million refugees from Ukraine have crossed into neighbouring countries in 10 days — the fastest growing refugee crisis in Europe since World War II.
— Filippo Grandi (@FilippoGrandi) March 6, 2022
Invazia militară rusească asupra Ucrainei continuă pentru a unsprezecea zi consecutiv. În contextul crizei de securitate în regiune, secretarul de stat american, Antony Blinken, a venit la Chișinău pentru a discuta cu oficialii moldoveni despre gestionarea valului de refugiați ucraineni, dar și despre sprijinul SUA pentru democrația, suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova.
Ministerul Apărării de la Kiev a anunțat în dimineața zilei de 6 martie că „pierderile forțelor de ocupație ruse se ridică la 88 de avioane și elicoptere”. Iar Rusia, prin purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, cere UE și NATO să nu mai ajute Ucraina cu armament.