Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Omul din umbră. Afacerile, interesele…

Omul din umbră. Afacerile, interesele şi oamenii de legătură ai lui Serghei Iaralov şi Vlad Plahotniuc

Numele lui Serghei Iaralov a fost pronunțat pentru prima dată, în contextul fraudei din sistemul bancar, pe 15 octombrie 2015. Atunci când, cu doar câteva minute înainte de a fi reținut de ofițerii CNA, Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat, a dezvăluit în premieră, de la tribuna Parlamentului, că Iaralov a participat „la toate discuțiile și târgurile” care vizau Banca de Economii (BEM). Businessmanul se afla în sală. În ultimele două săptămâni, numele lui Iaralov este cel mai des pomenit în presă în legătură cu furtul miliardului din sistemul bancar. Acesta este acuzat că ar fi fost „arhitectul” jafului. Ipoteza a apărut după dezvăluirile răsunătoare ale lui Mihail Gofman, fostul șef-adjunct al Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor de la CNA, relatează Anticoruptie.md.

Despre Serghei Iaralov se cunosc puține lucruri. A fost oficial acționar la SA Propos, o companie specializată în vânzarea automobilelor și a motorinei, fondată în 1993 și lichidată în aprilie 2013. Valoare acțiunilor deținute de el era de 3,4 milioane de euro. De asemenea, Iaralov se prezintă drept manager pentru dezvoltare la Boston Soft Design din Boston, SUA, o firmă care oferă servicii de outsourcing în domeniul IT. Tot în Boston deține o casă luxoasă, procurată în 2005 și estimată la 418 mii de dolari, situată pe un teren de 37 de ari care l-a costat alte 340 de mii de dolari.

Astăzi, cel care este prezentat drept un prosper om de afaceri nu are oficial nicio companie înregistrată pe numele său și nu administrează nicio afacere în Republica Moldova.

Serghei Iaralov a participat la negocierile din 2014 și 2015 privind formarea majorității parlamentare. Dumitru Diacov și Sergiu Sîrbu, ceilalți doi politicieni care reprezentau PD la acele discuții, explicau prezența lui Iaralov prin faptul că acesta este membru al Consiliului Politic Național, chiar dacă oficial se afla tocmai pe poziția 129. Analiștii politici sugerau atunci că Vlad Plahotniuc încerca să influențeze mersul negocierilor prin intermediul lui Iaralov. „Nu cred că este un subiect care trebuie dezvăluit sau dezbătut. Este o chestie ce ține doar de treburile interne ale partidului. Noi nu încercăm să intrăm în bucătăria dumneavoastră”, ne-a reproșat Sergiu Sîrbu. Politicianul a refuzat să ne spună și de când Serghei Iaralov face parte din echipa PD. „Puneți prea multe întrebări. Chiar nu cred că este cazul. Dacă dumnealui va dori să vă comunice.., dar eu nu am dreptul moral să ofer așa date”, a insistat democratul, refuzând să ne spună cum îl putem găsi pe omul de afaceri.

Chiar dacă nu deținea vreo funcție importantă în cadrul formațiunii, Iaralov, alături de Constantin Botnari, îl însoțea mai mereu pe Vlad Plahotniuc la ședințele Parlamentului. Botnari a refuzat să ne spună ce făcea Iaralov la Parlament. „Lăsați-mă în pace! N-am informație. Căutați în altă parte”, ne-a tăiat-o scurt democratul.

Nici foști deputați din alte fracțiuni nu au putut spune care era rolul omului de afaceri la ședințele Legislativului. „Nu-mi prea amintesc despre activitatea lui Iaralov. Ne cunoaștem doar din priviri. Ne salutam pentru că îl vedeam foarte des la Parlament unde venea ca la serviciu”, ne-a spus fostul comunist Iurie Muntean, viceministru al Economiei în perioada 2008-2009.

Visarion Ceșuev, fostul partener de afaceri al lui Iaralov, afirmă însă că în 1995 Iaralov ar fi avut un plan de atac raider asupra BEM. „Eu știu că încă prin 1995 firmele lui pregăteau un plan cu BEM. Se dorea preluarea controlului asupra băncii prin emisii de capital. Grupul pe care îl reprezenta Iaralov urma să cumpere noile emisii și să preia astfel controlul asupra băncii. Dar nu a mai reușit să-și ducă planul la capăt pentru că alte companii le-au luat-o înainte și au cumpărat acțiunile de la BEM. Apoi au venit comuniștii și le-au stricat jocul. Datorită lui Calin a fost stopat totul”, își amintește Ceșuev.

Întregul articol poate fi citit aici.